Vocea antrenorilor
"Vom ajunge să jucăm la Paşti şi la Crăciun"
Prestaţia echipei sale la Oradea nu avea cum să-l mulţumească pe Ionuţ Popa. "Sunt nemulţumit de jocul echipei mele. De asemenea, ăsta nu a fost un meci adevărat. Ambele echipe au jucat să nu ia gol şi să nu piardă. În afară de Pascariu, Bălgrădean şi Drida, restul jucătorilor m-au nemulţumit", a spus directorul tehnic al UTA-ei. Popa a criticat, în stilu-i caracteristic, şi situaţia din seria a II-a, în care neprogramările, retragerile echipelor din campionat sau amânările meciurilor sunt la ordinea zilei: "Mă deranjează starea jalnică a fotbalului din Liga a II-a. Unele echipe s-au retras, altele nu vor să joace, cum e cazul lui FC Baia Mare. FRF amână jocurile cum vrea pentru un junior care nici nu se mai ştie dacă joacă la Baia Mare. Noi şi FC Bihor avem juniori reali la loturi. Nu ca Bomba (n.r - Bumba), care joacă pe fals. Câţi ani are? Parcă 12 ani. Dacă am fi jucat în prima etapă, i-am fi avut azi în teren pe cei trei suspendaţi (n.r - Pocuca, Nădăban şi Batin) şi altfel ar fi arătat jocul nostru. Dar FRF mai mult încurcă decât ajută cu aceste amânări. În ritmul ăsta vom ajunge să jucăm doar la Paşti şi la Crăciun. Jucătorii din Liga a II-a vor ajunge să lucreze câte opt ore, după care se vor antrena. Competiţia nu mai este serioasă şi sunt mâhnit de starea jalnică a fotbalului românesc la nivelul ligii a doua".
"Trebuia să speculăm ocaziile"
Dan Dobai nu s-a arătat dezamăgit de semieşecul în faţa arădenilor. "Am pornit de la ideea că jucăm cu o echipă de certă valoare şi le-am spus băieţilor să încercăm să închidem spaţiile, astfel încât adversarul să ajungă cât mai greu la poarta noastră. Per ansamblu, am reuşit, dar o echipă care se află în situaţia noastră trebuia să speculeze la maxim ocaziile pe care le-am avut. A fost un meci în care noi am intrat puţin mai greu. În primele 20 de minute s-a văzut acel stres de început de campionat. Balanţa se putea îndrepta într-o direcţie sau alta. Am avut momente bune în joc, dar şi unele mai puţin reuşite, una peste alta am întâlnit echipa de pe locul 1, în condiţiile date", a declarat antrenorul orădean.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.