Vocea antrenorilor
„Nu am putut opri forţa ofensivă a liderului"
"Din păcate pe teren a fost o singură echipă în această partidă şi aceasta se numeşte CSM Oradea. Nu am putut opri forţa ofensivă a echipei din Oradea. Am primit foarte multe coşuri de trei puncte. Pe această cale vreau să felicit echipa din Oradea pentur că ne-a respectat şi a jucat la capacitate maximă. Spune foarte multe despre caracterul, dorinţa, voinţa li valoarea jucătorilor echipei orădene. Acesta este răspunsul la întrebarea, cum de Oradea este pe primul loc" - a precizat Nicolae Toader, antrenorul principal al lui Dinamo Bucureşti. Tehnicianul dinamovist a recunoscut că nivelul jucătorului român este foarte jos în acest moment, tocmai de aceea la antrenament „suntem nevoiţi să să lucrăm inclusiv aspecte elementare, de bază. Însă, nu pot s-o fac foarte intens din moment ce avem 1-2 meciuri pe săptămână" - a adăugat Toader.
"Cel mai uşor meci"
Principala preocupare a antrenorului Cristian Achim nu a fost adversarul, ci de a da prilejul să joace cît mai mult şi jucătorilor utilizaţi mai puţin până acum. "Aşa cum era de aşteptat, am avut cel mai uşor meci din acest campionat. Cred că orice echipă întâlneşte Dinamo socoteşte de la început cu o victorie. E cu atât mai regretabil cu cât este vorba despre Dinamo, o echipă cu asemenea tradiţie şi palmares în baschetul românesc. Principala mea grijă a fost să împart numărul de minute tuturor jucătorilor. Am avut un plan în care să folosesc fiecare jucător aproximativ 20 minute. Topcov nu a jucat tocmai din dorinţa de a oferi mai multe minute lui Ţibîrnă şi Lazar. De asemenea, Stefanovic a jucat 10 minute. În rest, celorlalţi jucători cred că le-am acordat un număr de minute apropiat de ceea ce mi-am propus" - a spus Cristian Achim, antrenorul CSM-ului, care a remarcat jocul lui Andrei Ciordaş. „Este un băiat cu o calitate deosebită. Chiar o are. Dacă va lucra şi va fi serios în pregătire cred că va ajunge un jucător de baschet foarte bun" - a menţionat Achim. Tehnicianul orădenilor a adus mulţumiri publicului care a fost prezent în număr mare la meci, deşi era vorba de un duel cu ultima clasată, afirmând că din partidele interesante şi în acelaşi timp dificile abia de acum vor urma pentru CSM.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.