Alexandru Pelici:

"Mă bucur pentru acest punct"

La finalul partidei de la Pâncota, tehnicianul orădenilor, Alexandru Pelici, s-a declarat mulţumit de punctul obţinut, recunoscând că echipa sa a avut şi noroc pe final de meci. "Știam că ne așteaptă un joc foarte greu, cu o echipă care muncește mult. Pentru noi contează foarte mult acest punct, pentru că veneam după o înfrângere acasă și am dorit să recuperăm din punctele pierdute. Am avut și noroc pe finalul jocului, la ocaziile gazdelor. Am avut și noi contrele noastre, pe care, dacă eram mai atenți, puteam să le fructificăm. Îmi felicit jucătorii pentru efort şi pentru punctul obţinut. Ne așteaptă u meci foarte greu, așa cum sunt toate pentru noi, cu CS Mioveni".

Dan Cuedan:

"Ambele echipe puteau câştiga"

De partea cealaltă, tehnicianul gazdelor, Dan Cuedan, a remarcat că ambele echipe au venit după jocurile dificile de marți, din Cupa României, care le-au adus calificarea în "16-imile" de finală, recunoscând că orădenii au fost dezavantajaţi, deoarece au evoluat 120 de minute în competiţia KO. Reamintim că în Cupă, Şoimii au eliminat pe ACS "Poli" Timişoara, iar FC Bihor a trecut de Arieşul Turda.

"Mă bucură faptul că în prima repriză am reușit să punem o presiune constantă pe adversar, ne-am creat situații de a marca și chiar am reușit să deschidem scorul. Am știut că o să întâlnim o echipă de tradiție în fotbalul românesc, o echipă la care știu că se muncește bine. FC Bihor este o echipă care probabil își va trece în cont multe victorii. După meciul foarte greu cu timişorenii din Cupa României, am schimbat mulți jucători în formula de start și sunt mulțumit că cei care au intrat astăzi în teren au dat dovadă de voință și au reușit să ducă jocul până la capăt, chiar cu anumite realizări. Ambele echipe puteau să tranșeze jocul în favoarea lor".