Fostul preşedinte al grupului spaniol de telecomunicaţii Telefonica, Juan Villalonga, va prelua conducerea executivă a clubului de fotbal Valencia, a anunţat presa spaniolă de miercuri, citată de AFP.

Conform publicaţiei El Pais, preşedintele clubului, Juan Soler, va păstra partea sa majoritară de acţiuni (37 la sută), păstrând drepturile economice, dar îi va ceda lui Villalonga conducerea clubului. Villalonga, în vârstă de 55 de ani, personalitate importantă a capitalismului spaniol, va beneficia şi de o opţiune de achiziţionare a acţiunilor lui Soler peste trei sau patru ani. El Pais notează că acest contract urmează să fie semnat joi. ABC scrie că Villalonga va avea şi funcţia de director general, iar contractul va fi valabil timp de cinci ani. În ceea ce priveşte transferurile de jucători, ABC susţine că Villalonga nu intenţionează să vândă jucătorii decât pentru o sumă mare. Contractul ar stipula că vor trebui plătite cel puţin 40 de milioane de euro pentru a-l putea achiziţiona pe atacantul David Villa sau pe mijlocaşul David Silva.