CS Diosig s-a prezentat la această partidă cu un lot serios restrâns numeric, din cauza accidentărilor, dar și din cauză că unii jucători acuză neacordarea salariilor pe câteva luni. În aceste condiții scorul final de 2-0 a fost unul normal.

Viitorul Borș a început acest meci în trombă, cu atacuri succesive la poarta Diosigului, frații Zadori fiind cei mai periculoși la acest capitol. Rând pe rând, Imi și Sebi trec pe lângă deschiderea scorului. În minutul 9 Emeric Zadori a executat o lovitură de colț de pe partea stângă, balonul, după ce a survolat întregul careu, ticsit cu jucătorii ambelor echipe, s-a izbit de bara laterală din colțul opus, poposind, în cele din urmă, în brațele portarului Ghețe. Când jocul părea că s-a mai echilibrat, în minutul 23, la o intrare la limita regulamentului a fundașului Ienciu de la gazde, asupra lui Vali Mangra, aproape de tușă, în zona centrală, acesta din urmă este nevoit să părăsească terenul destul de grav accidentat. Diosigul, în acel moment, a apelat la unica rezervă utilizabilă de la acest meci, Bortiș, iar prin ieșirea lui Mangra a rămas fără principala sa „gură de foc''. Din acel moment, dacă la mijlocul terenului jucătorii Diosigului au încercat să lupte de la egal cu egal cu gazdele, pe faza de atac aproape că nu au contat. La pauză s-a intrat în cele din urmă cu scorul de 0-0 din cauza inexactității atacanților „leilor albi'' dar și intervențiilor salvatoare ale goalkeeper-lui Vlad Ghețe, mereu la datorie.

Repriza care a făcut diferența

Scorul a fost deschis în minutul 50, când, după o pasă din lateral a lui Emeric Zadori spre colțul lung al porții apărate de Vlad Ghețe, la întâlnirea cu mingea a apărut oportun Tătar care a trimis balonul cu latul în plasă. După înscrierea golului, jucătorii alb-albaștri au ridicat parcă piciorul de pe pedala de accelerație, plimbând mingea pentru trecerea timpului. Totuși va veni și golul doi în minutul 81. De această dată, la serviciu se va afla Tătar, care, din lateral dreapta, a trimis o pasă bună în adâncime, iar „îngerul'' Borșului, Angelo Raț, a țâșnit și, printr-un lob spectaculos, l-a executat pe Vlad Ghețe ieșit în întâmpinarea sa undeva la limita suprafeței de pedeapsă. Până la urmă, CS Diosig încheie această competiție pe un loc călduț, 6, cu o zestre de 46 de puncte și cu sentimentul că se putea mai mult, dar și cu nori negri adunați „deasupra'' relației dintre echipă și conducerea clubului din Diosig.

Viitorul Borș, cu bune cu rele, până la urmă, s-a depășit pe sine, ocupând la sfârșitul acestei ediții de campionat ultima treaptă a podiumului cu 49 de puncte adunate și cu clasarea cea mai bună de la înființare, în 2007.

Viitorul Borș: Verdeș - T. Popa, Ienciu, Dan Raț, Badea, Humadi, Tomuța ('46 Petrilă / '73 Angelo Raț), Waritz (75 Borzescu), S. Zadori, Em. Zadori, Tătar. Antrenori: Lucian Stance, Zsolt Márton

CS Diosig: Ghețe - Pașca, Oltean, Toseschi, Marc, Sabău, Berindei, Sg. Popa, Daina, Sereș, Mangra ('23 Borțiș). Antrenor: Valer Durdeu

Arbitri: Dumuța Daniel - Perțe Alex Petru, Cearnău Sergiu

Observator AJF Bihor: Dem Stelian Ghiță