Atacantul italian Christian Vieri, în vârstă de 37 de ani, revine pe teren, el urmând să joace în Brazilia, pentru gruparea semiprofesionistă Boa Vista. Jucătorul şi-a dat acordul pentru a evolua la Boa Vista, informaţie confirmată de un apropiat al jucătorului.

"Am fixat salariul jucătorului. Christian va fi prezentat cu o săptămână înainte de începutul campionatului, prevăzut la 19 ianuarie", a declarat preşedintele clubului brazilian.