Victorie cu sufletul la gură - CSM Oradea - "U" Mobitelco Cluj-Napoca 76-68
În primul meci din noua ediţie de campionat, echipa pregătită de Cristian Achim a întâlnit la Arena "Antonio Alexe" una dintre rivalele sale tradiţionale, "U" Mobitelco Cluj-Napoca. La finalul unui meci aprig disputat, orădenii s-au impus cu 76-68 (15-13, 24-19, 15-20, 22-16), reuşind să debuteze cu dreptul în noul sezon.
După cum se anticipa, meciul a fost unul echilibrat, scorul fiind strâns pe toată durata celor 40 de minute. Încurajată şi de această dată de călduroşii săi fani, CSM a început bine meciul, a condus în permanenţă în primul "sfert", terminând primul "act" cu un avantaj de două puncte, 15-13. Atenţi în apărare şi inspiraţi în atac, Franklin & Co. s-au distanţat la 10 puncte în minutul 16 (31-21). Clujenii au revenit şi au redus "ecartul", la intrarea celor două echipe la vestiare avantajul gazdelor fiind de 7 puncte (39-32). În "sfertul" al treilea, în jocul elevilor lui Cristian Achim a apărut o cădere. Clujenii au profitat de numeroasele ratări ale jucătorilor de la CSM, au câştigat "sfertul" cu 20-15, cu 10 minute înaintea finalului meciului scorul fiind CSM - "U" Mobitelco 54-52. Ultimele minute ale partidei i-au ţinut "cu sufletul la gură" pe toţi cei prezenţi la Arena "Antonio Alexe". Clujenii au avut de trei ori avantaj, de fiecare dată de câte un punct, dar echipierii CSM-ului au reacţionat bine, au gestionat corespunzător şi s-au impus la final cu 76-68, ulimul coş fiind reuşit, în ultima secundă, de la mare distanţă, de Subotic. Aşadar, deşi suferă la capitolul omogenitate, noua echipă a CSM-ului a debutat cu dreptul în campionat şi a demonstrat că are resurse de a repeta cel puţin rezultatul din sezonul trecut, când CSM Oradea a obţinut "bronzul". Noile achiziţii ale CSM-ului au evoluat bine în meciul de miercuri seara. Cu 19 puncte, Markovic a fost al doilea coşgeter al CSM-ului, el "înţepând" de la trei puncte în momente importante ale jocului. Fundaşul Popescu l-a suplinit cu brio pe Franklin când acesta se afla pe bancă, el servindu-l ideal pe Ţibîrnă, care a marcat cel mai spectaculos coş al partidei. Dacă Denison şi Subotic s-au dovedit doi "oameni de echipă", punând umărul la obţinerea acestei victorii importante, readucerea la Oradea a lui Titus Nicoară s-a dovedit foarte inspirată. Titus a reuşit un meci mare, pe lângă cele 20 de puncte (cele mai multe reuşite de un jucător de la CSM), el fiind foarte eficient şi la capitolul recuperări.
CSM Oradea: Comagic, Markovic 19 puncte (3x3), Paşca , Popescu, Dillon 8, Subotic 8 (2x3), Nicoară 20, Denison 4, Ţîbîrnă 2, Franklin 15 (2x3).
Antrenor: Cristian Achim
"U" Mobitelco Cluj-Napoca: Medvedj, Kuburovic 15 (4x3), Baciu 9, Sparks 10, Lalovic 5 (1x3), Hargrove 21 (3x3), Cuic 8 (1x3).
Antrenor: Dorin Pintea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.