Veteranul Larsson nu renunţă
Internaţionalul suedez Henrik Larsson (foto, nr. 17) a anunţat că vrea să-şi continue cariera la naţională, în ciuda faptului că Suedia a fost eliminată de la Campionatul European, după ce a pierdut în ultimul meci din grupa D, 0-2 în faţa Rusiei. "Dacă voi mai fi dorit la echipa naţională, nu mă voi retrage", a declarat atacantul suedez în vârstă de 36 de ani. Larsson are 97 de selecţii în naţionala Suediei, pentru care a marcat de 36 de ori. În 2002, fostul jucător al echipei FC Barcelona a declarat că se retrage din fotbalul internaţional, dar a revenit asupra deciziei şi a jucat la turneul final al Campionatului European din 2004, din Portugalia. În 2006, Henrik Larsson şi-a mai anunţat o dată retragerea, fiind convins însă de selecţionerul Lars Lagerback să revină asupra hotărârii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.