Vechiul şi noul sezon, sub lupa AJF Bihor
Conducerea Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Bihor a sintetizat, într-o conferinţă de presă, sezonul recent încheiat şi a prefaţat viitoarea ediţie de campionat. Rolul de a prezenta principalele repere ale sistemului competiţional pe plan local le-a revenit preşedintelui Valer Vancea şi directorului de competiţii Ioan Suciu.
Eşecul de la baraj şi retragerile, marile dezamăgiri
Reprezentanţii forului fotbalistic judeţean s-au declarat dezamăgiţi de faptul că echipa care a câştigat Liga a IV-a a clacat la barajul de promovare. "După şase ani ne-am confruntat cu un eşec la baraj, cu toate că Bioland Paleu a avut un adversar accesibil. Este problema clubului că nu a reuşit să treacă ultimul obstacol. Ne-am fi dorit să avem trei echipe în Liga a III-a, mai ales că alte judeţe apropiate geografic (Arad, Timiş, Cluj) stau mai bine decât noi. Ne-a mai nemulţumit şi retragerea din competiţie la finalul turului a echipelor FC Bihor II şi Oţelul Ştei, drept pentru care a retrogradat o singură grupare, Izvorul Cociuba Mare", a comentat Valer Vancea.
Campionatele încep în 21-22 august
Noul sezon va porni la drum pe 21-22 august în ambele eşaloane de seniori, Liga a IV-a cu 16 echipe la start, iar Liga a V-a cu trei serii alcătuite după criteriul geografic. Participantele va trebui să confirme prezenţa în competiţie până pe 30 iulie. "Bine ar fi să fie respectat acest termen, pentru că dorim să stabilim programul la Liga a IV-a pe 2 august, iar în 4 sau 5 august, la Liga a V-a", a anunţat Vancea. Campionatul copiilor şi juniorilor C, D şi E va debuta în 3-4 septembrie.
Inspecţii la bazele sportive
Până atunci vor fi inspectate bazele sportive la care observatorii AJF au sesizat nereguli, cele mai des întâlnite vizând vestiarele, gardul împrejmuitor şi suprafaţa de joc. "Cele mai mari probleme există din acest punct de vedere la Liga a V-a. Dacă nu vor fi remediate, echipele riscă să nu poată juca acolo. Totuşi nu pot să nu remarc baza sportivă model de la Mădăras, precum şi vestiarele construite la Cheresig şi Batăr", a menţionat Valer Vancea.
Nume noi în competiţie
Deşi circulă diferite zvonuri pe seama neparticipării unor echipe, până în prezent nu s-a înregistrat niciun abandon. Mai mult, în eşalonul cinci câteva localităţi doresc să fie reprezentate pe harta fotbalului bihorean. "Avem semnale că Viitorul Nucet, CSO Ştei şi echipe din Tileagd, Hotar, Josani se vor înscrie în campionat. Ne bucură acest lucru şi sper să nu avem parte de retrageri, în condiţiile în care cred că echipele finanţate de primării o vor duce mai greu în actualul context economic", este de părere şeful AJF Bihor.
Aşteptările oficialilor
Directorul de competiţii Ioan Suciu speră ca viitoarea ediţie de campionat să nu mai fie atât de diluată valoric. "Mi-aş dori o echilibrare a forţelor. Spre exemplu, în precedentul campionat din Liga a IV-a am avut 4-5 echipe bune, cam tot atâtea nule şi restul, mediocre", consideră Suciu. "Cu toţii vrem să avem un campionat bun şi puternic în primul eşalon, iar la Liga a V-a dorim să scadă numărul evenimentelor negative, astfel încât să nu fim puşi în situaţia de a lua măsuri drastice împotriva cluburilor şi conducătorilor. Însă, dacă situaţia o va cere, nu ne vom abate de la regulament", a completat Vancea.
Altfel, oficialii echipelor trebuie să ştie că până în data de 6 august activitatea la Cabinetul de Medicină Sportivă va fi întreruptă ca urmare a perioadei de concediu de odihnă. Astfel, viza medicală obligatorie va fi acordată începând din 9 august.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.