Disputarea partidei FC Bihor - UTA, programtă sâmbătă, de la ora 11.00, pe Stadionul Municipal, este pusă sub semnul întrebării. Incertitudinea nu are la bază vreo problemă a clubului orădean, aşa cum s-a întâmplat cu alte ocazii, ci o datorie mai veche a grupării din Arad, care se confruntă cu serioase probleme financiare.

Datori cu 18.000 de euro lui Codoban
Site-ul sportarad.com scrie că "Bătrâna Doamnă" va fi neprogramată dacă nu-i achită impresarului Ionel Codoban 18.000 de euro, sumă ce reprezintă comisionul din transferul atacantului Robert Roszel de la CFR Cluj la UTA. Ca o ironie a sorţii, prin demersul său, impresarul ar putea ajuta de această dată FC Bihor, chiar dacă nu este deloc agreat de actuala conducere orădeană, după ce anii trecuţi a intermediat vânzarea pe sume modice a unor jucători ai clubului de pe Crişul Repede.

"Trebuie să plătească până vineri"
"Eu nu am nimic personal cu nimeni, dar a trecut un an. M-am adresat Federaţiei, care a dat o sentinţă acum o lună şi jumătate, dar au trecut toate termenele, aşa că ieri a devenit executorie. Cred că am fost mai mult decât înţelegător, cu mine nu trebuie să discute nimeni de la UTA, trebuie doar să plătească până vineri", a declarat Codoban pentru sportarad.com. În caz că nu-şi va plăti datoria, UTA va pierde meciul cu FC Bihor la "masa verde".
UTA s-a mai aflat în pericol de neprogramare şi la partida cu Minerul Lupeni, din etapa a 3-a, dar a găsit înţelegere la diriguitorii Stelei pentru amânarea plăţii datoriei de 240.000 de euro în contul transferului lui Dorel Zaharia.
Dacă, în cele din urmă, UTA va primi undă verde să joace la Oradea, meciul va fi arbitrat de o brigadă din Timişoara, cu Sorin Tarcea - la centru, Flavius Damaschin şi Dan Gabriel - asistenţi. Rezervă a fost desemnat Gabriel Mocean (Câmpia Turzii), iar observator FRF, fostul dinamovist Lică Movilă (Bucureşti).

Orădenii s-au antrenat cu Avram Iancu
Şi în această săptămână, FC Bihor a disputat un joc amical în judeţ. Marţi după-amiază, "roş-albaştrii" s-au deplasat la Avram Iancu, unde au dispus de echipa locală Victoria cu 12-0 (4-0).
Golurile au fost marcate de Lukacs (3), Opriceană (3), Ayza, Mihu, Tomaz, Floruţ, Săndulescu şi Novak. În lipsa lui Vig Zoltan, plecat la Bucureşti la întâlnirea antrenorilor din primele două eşaloane, echipa a fost condusă de secundul Mircea Fodor, care a mizat din strat pe Fildan - Ţârcă, Ambruş, Muscă, Cosma - Filip, Ayza, Bucur, Butuc - Lukacs, Florea. Au mai jucat V. Paul - Letan, Lorincz, Opriceană, Săndulescu, Mihu, Novak, A. Achim, Tomaz şi Floruţ.