Candidate la promovarea în Liga I (UTA Bătrâna Doamnă) sau a II-a (Luceafărul Oradea), cele două echipe au fost protagonistele unui amical încrâncenat, cu cinci goluri şi răsturnări de situaţie. Beneficiară a unui arbitraj părtinitor, echipa arădeană a întors scorul în repriza secundă, câştigând cu 3-2.

Chiar şi fără şase jucători, Hlinca, Ţegle, Arnăutu, Mihuţa, Balea şi Cigan, absenţi din cauza unor probleme medicale, Luceafărul s-a descurcat foarte bine în prima parte a meciului de la Horia, în care şi-a suprins adversarul de două ori. La prima acţiune importantă, orădenii au şi marcat, Chiş-Toie l-a lansat pe C. Roşu, care a centrat pentru Balla (28) şi mijlocaşul a reluat precis din mijlocul careului mare lângă bară (0-1). Peste patru minute, portarul gazdelor a scos din nou mingea din plasă după un şut cu boltă de la aproximativ 30 de metri expediat de C. Roşu (0-2).  Neputincioasă până atunci, UTA a fost ajutată de arbitru pe final de repriză. "Centralul" a acordat uşor două lovituri de la 11 metri din care Strătilă (37 şi 42) a reuşit să marcheze (2-2). După al doilea penalty,Bactăr  a fost eliminat şi înlocuit cu Nogo. Readusă în joc, echipa arădeană a fost mai activă după pauză, când Strătilă (64) a mai punctat o dată cu un şut plasat, aproape de vinclu (3-2). Gligor - bară, C. Rus şi Chindriş au ratat şansa desprinderii, iar C. Roşu, cea a egalării. În minutul 80, Feher şi Burlă s-au încăierat şi au văzut cartonaşul roşu. Dacă la UTA a intrat Roman, Luceafărul a evoluat în inferioritate din lipsă de efectiv.

În această săptămână, gruparea orădeană mai are două jocuri de verificare, miercuri cu Progresul Pecica (Liga IV), în deplasare, şi sâmbătă, cu ASU Poli Timişoara (Liga III) pe teren propriu.

UTA: Anca-Trip (46 Miron) - Polgar, Botiș (65 Manea), Gligor, Filaret (46 Burlă, 80 Roman) - Strătilă (65 Jorza), Tănase (45 Copil), Chindriș, Hlistei (65 Vlad) - Man (65 Rus), Curtuiuș (73 Petre). Antrenor: Roland Nagy.

Luceafărul: Papp (70 Goia) - Drăgan (46 Radu), Popa, Bactăr (40 Nogo), Ban - Floruț, Feier, Sorian - Chiș-Toie, Roșu, Balla (70 Soporan). Antrenor: Dan Dobai.

Arbitri: Ionuț Nicoraș - la centru;  Casian Bălă, Sebastian Pantea - asistenţi.