Echipa de fotbal a Universității din Oradea confirmă parcursul ascendent al ultimilor ani cu o nouă performanță. Studenții fotbaliști de la Oradea au devenit, pentru prima oară, vicecampioni naționali la fotbal.

 

În finala mare, disputată duminică - 1 iunie, 2025, pe terenul principal Cetate din Alba Iulia, au jucat pentru  titlul de campioană a României, ediția 2025, două echipe: Universitatea de Vest din Timișoara (multiplă campioană a României: 2017, 2019, 2022, 2023 și campioană europeană 2023) și, în premieră, Universitatea din Oradea (având, până acum, două clasări pe locul 3).

După un început foarte bun al studenților orădeni și un penalty clar în favoarea acestora, refuzat de arbitrul întâlnirii, în minutul 15, la scorul de 0-0, un fault în careu asupra lui Șandra, studenții timișoreni au reușit să înscrie imediat. În minutul 18, prin experimentatul jucător Claudiu Matiș. Timișorenii au majorat scorul, la 2-0, prin Velcotă, în minutul 35.

În partea a doua a meciului, orădenii au revenit în joc prin golul marcat de Darius Sfârlea, din penalty, minutul 58. Lovitură de pedeapsă acordată la un fault în careu, după o incursiune a lui Bone Mark, care a redus diferența de pe tabela de marcaj la 1-2. Pe fondul încercării orădenilor de a restabilii egalitatea, experimentatul Matiș a punctat din nou, ducând scorul la 3-1 pentru studenții timișoreni, acesta fiind și rezultatul final.

Astfel, Universitatea de Vest din Timișoara, cu un lot mai experimentat și omogen, câștigă al cincilea titlu de campioană universitară, iar Universitatea din Oradea devine, în premieră, vicecampioană universitară a României.

Echipa de start a studenților orădeni a fost alcătuită din Dragoș Săvescu (cpt), Denis Dardai, Paubluszting Tamaș, Daniel Chencean (min 46 Hosu Andrei), Dan Jurcă, Bogdan Sebeșan, Darius Sfîrlea (min 70 Alexandru Bogdan Ilieș), Sebastian Cucu (min 46 Andrei Chindlea), Antonio Marcu (min 50 Darius Pop) Mihai Șandra (min 46 Mark Bone), Cătălin Galea. Rezervele, neutilizate în acest joc, au fost: Denis Haidu și Alexandru Cherman. Staful tehnic format din antrenorii: Lector univ. dr. Codruț Bulz, asistent univ. Mihai Șandra și asistent univ. Dragoș Săvescu, delegat: conf. univ. dr. Ștefan Baias și Szulczer Mihai, responsabil selecționată prof. univ. dr. Alexandru Ilieș.

În cele 4 meciuri disputate la turneul final, studenții sportivi ai UO au marcat 10 goluri: Sfîrlea D. 4 și câte un gol: Cucu S., Marcu A., Hosu A, Șandra M, Ilieș A.B., Galea C

În faza preliminariilor au fost înscrise 21 de selecționate universitare repartizate în 6 grupe regionale. Universitatea din Oradea a făcut parte din grupa Ardeal-Crișana alături de: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, campioana României în 2016 și 2018, Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, campioana României în 2024, Universitatea Agora din Oradea și Universitatea Creștină „Partium”, din Oradea. Din această grupă s-au calificat pentru turneul final Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din Oradea.

Turneul final s-a desfășurat în perioada 29 mai-1 iunie 2025, la Alba Iulia, cu participarea a 8 selecționate universitare. Gazda întâlnirilor a fost Universitatea „1 Decembrie 1918”, din Alba Iulia, în parteneriat cu FRF, FSSU și Universitatea Politehnică din Timișoara.

„Mulțumiri gazdelor și în mod special profesorului Vasile Emil Ursu și echipei sale pentru ospitalitate și condițiile foarte bune oferite pe parcursul turneului”, transmit reprezentanții echipei universitare orădene.