Seria jocurilor amicale continuă pentru handbaliştii pregătiţi de Sebastian Tudor. În ultimul meci, disputat în deplasare, CSM Oradea a câştigat cu 31-26 (19-9) în faţa colegei de serie CS Universitatea Cluj.

Confruntarea echipelor de pe locurile doi şi trei din Seria B a Diviziei A a avut în prim-plan formaţia orădeană, care, deşi a fost privată de aportul a trei jucători (accidentaţi), a fost de departe cea mai bună echipă a primei reprize. Diferenţa înregistrată la pauză a fost de nu mai puţin de 10 goluri, astfel că acest rezultat nu arăta deloc că în sala Horia Demian se înfruntau două formaţii valoric apropiate. O explicaţie a acestei diferenţe mari de scor a fost şi faptul că din echipa clujeană au absentat câţiva titulari. Chiar dacă pe toată durata jocului orădenii au condus pe tabela de marcaj, după pauză "studenţii" clujeni au fost cei care au avut iniţiativa, reuşind ca până la final să se apropie la doar 5 goluri (26-31).

 

Au condus tot meciul

Cheia succesului din acest amical a fost evoluţia excelentă pe contraatac, dar şi prestaţia bună arătată pe faza a doua a jocului, toate aceste aspecte ieşind în relief în special pe parcursul primei reprize. În partea a doua, la diferenţa de 10 goluri, în mod evident a apărut relaxarea care le-a permis gazdelor să se apropie la 4 lungimi în minutul 40. Totuşi, cursa de urmărire a fost stopată în acel moment, jucătorii lui Sebastian Achim reuşind să gestioneze bine finalul meciului. În condiţiile în care nu a putut conta pe Alexandru Farcaş, Răzvan Niţu şi Alin Drăgan, Sebi Tudor a avut la dispoziţie (şi i-a şi folosit) 10 jucători de câmp şi trei portari. Dintre aceştia s-au remarcat Stelian Babic şi Răzvan Farcaş, autorii a câte 5 goluri şi Devid Munea, care a înscris 4 goluri. Lotul de jucători de la partida cu U Cluj a fost următorul: Marius Bistrian, Adrian Gale și George Duma - portari; Paul Nemenco, Georgel Haiduc, Devid Munea, Sebastian Polocoșer, Silvian Amihăesi, Stelian Babic, Angelo Svoboda, Răzvan Farcaș, Cătălin Crăciun și Eduard Szilagyi.

"Sunt mulţumit de prestaţia echipei"

Tehnicianul orădenilor, deşi exigent de cele mai multe ori vis a vis de prestaţia elevilor săi, s-a arătat mulţumit de evoluţia din partida cu U Cluj. "Suntem la cel de-al șaselea meci amical, din care am câștigat trei și am pierdut trei. Sunt mulțumit de prestația echipei în momentul de față. În actuala perioadă urmărim o viteză de joc și o fază a doua rapidă, pentru că venim după o încărcătură fizică. Ţin să felicit întreaga echipă, în mod special pentru victoria cu Universitatea Cluj, colega noastră de serie, având în vedere că cei de la Cluj s-au întărit cu doi jucători, iar nouă ne-au lipsit trei jucători", a declarat Sebastian Tudor referitor la momentul în care se află echipa sa. Următorul amical al orădenilor este programat marţi, 3 februarie, în deplasare, cu o altă colegă de serie, CSM Satu Mare.