Scoşi din calcule pentru turnele finale de seniori, arbitrii români de fotbal se consolează cu participări la competiţiile internaţionale de juniori sau tineret. Un asemenea privilegiu îl are arbitrul asistent orădean Octavian Şovre, delegat împreună cu Ovidiu Haţegan şi Sebastian Gheorghe la Campionatul Mondial Under 20 din Noua Zeelandă (30 mai -21 iunie). 

Şovre a şi decolat spre Auckland, timpul până la startul întrecerii fiind destinat acomodării cu fusul orar, testelor fizice, teoretice şi seminariilor. "Mi s-a îndeplinit o mare dorinţă, aceea să ajungem la un Campionat Mondial Under 20. Este o oportunitate foarte bună pentru arbitrajul românesc şi ne dorim să profităm. Nădăjduim să avem prestaţii cât mai bune şi să fim luaţi în calcul pentru competiţiile majore viitoare. Există şansa să fim incluşi în lotul lărgit pentru CM din Rusia din 2018", a declarat Octavian Şovre, arbitru aflat pe lista FIFA din 2004, cu peste 150 de jocuri internaţionale oficiate.

Dintre cele 21 de brigăzi nominalizate pentru acest Campionat Mondial, şase dintre sunt din Europa, din România, Italia, Spania, Germania, Croaţia şi Ungaria.

Ultima prezenţă românescă la un Campionat Mondial de tineret datează din 2001, când Sorin Corpodean a arbitrat competiţia din Argentina.