Un meci având ca miză locul VI - SCM U Craiova - CSM U Oradea
Dacă între aceste opt formaţii care îşi dispută cununa cu lauri a campioanei din acest sezon se găseşte doar o "intrusă", Rapid Bucureşti fiind evident sub nivelul celorlalte colege de grupă, lupta pentru titlul de campioană se dă între grupările clasate pe primele cinci locuri în clasament, acestea fiind de departe cele mai puternice formaţii din actualul sezon al Diviziei A. În acest octet s-au strecurat, graţie unor evoluţii bune în prima parte a sezonului, echipele din Oradea şi Craiova, însă niciuna nu poate emite pretenţii în disputele cu primele cinci clasate. În aceste condiţii, singura miză a confruntării din această după-amiază o reprezintă locul VI la finalul întrecerii, o poziţie onorantă pentru oricare dintre cele două protagoniste ale disputei de azi. Venite din serii diferite, cele două formaţii nu s-au întâlnit în acest sezon, iar în confruntările din sezonul precedent victoriile au fost împărţite, astfel că meciul de azi se anunţă deschis, orice rezultat fiind posibil. Oltencele pornesc cu prima şansă, având un lot destul de valoros, însă şi orădencele speră că pot furniza o surpriză, echipa pregătită de prof. Adriana Niculescu având forţa de a încerca obţinerea unei victorii. Având-o pe Brown ca lideră, secondată adesea eficient de conaţionala ei, Barkley, şi de Ardelean, Tămăşdan, Gavra, Muscă sau Adi, echipa orădeană poate spera într-un succes dacă jucătoarele de bază prind o zi fastă. Să sperăm că aşa va fi, iar orădencele vor bifa o victorie de palmares. Partida de la Craiova va fi condusă de arbitrii Istvan Gabriela şi Bogdan Badea, comisar FRB fiind Anton Netolitzchi.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.