Ultima reprezentaţie a tricolorilor în 2009 - Polonia - România
Naţionala de fotbal a României va disputa, astăzi, de la ora 18.00, un meci amical în compania reprezentativei similare a Poloniei. Întâlnirea se va desfăşura pe Stadionul "Legia" din Varşovia şi va fi transmisă direct de postul TVR 1.
Dacă alte naţionale europene sunt deja cu biletele în buzunar pentru Mondialul de anul viitor din Africa de Sud sau dispută astăzi prima manşă a barajului, reprezentativa tricoloră joacă doar un amical în compania unei alte naţionale, Polonia, care a ratat la rându-i calificarea la marea sărbătoare a fotbalului din 2010. Parcursul foarte slab din preliminarii, unde România s-a clasat abia pe locul V, înaintea codaşei, Insulele Feroe, dar şi scandalurile din interiorul lotului, care au culminat cu excluderea, pe termen nedefinit, a starului Adrian Mutu, au dat bătăi serioase de cap selecţionerului Răzvan Lucescu. Mai mult, evoluţiile foarte slabe ale tricolorilor i-au îndepărtat şi pe suporteri, aceştia fiind dezamăgiţi atât de ratarea unei noi calificări, dar şi de modul cum unii selecţionabili înţeleg să răspundă convocării la echipa naţională. Meciul amical de azi încheie unul dintre cele mai dezamăgitoare sezoane ale naţionalei de fotbal a României.
România, echipa probabilă: Coman - Maftei, Chivu (foto), Rădoi, Raţ - Nicoliţă, Ghioane, Apostol, Varga - Marica, Bucur. Selecţioner: Răzvan Lucescu.
Polonia, echipa probabilă: Kuszczak - Kowalczyk, Zewlakow, Kokoszka, Brozek - Blaszczykowski, Dudka, Kosowski - Jelen, Lewandowski, Obraniak. Selecţioner: Franciszek Smuda.
Palmaresul întâlnirilor România - Polonia: 32 13 15 4 53-47
Primul meci: 1-1, la 3 septembrie 1922, la Cernăuţi.
Ultimul meci: 2-1, la 17 aprilie 2002, la Bydgoszcz.
Dintre jucătorii care au făcut parte din lotul României şi la partida din anul 2002 se regăsesc doar Mirel Rădoi, Tiberiu Ghioane şi Paul Codrea.
Meciul cu reprezentativa Poloniei va fi al 604-lea din palmaresul echipei naţionale a României:
General: 603 270 149 184 1013-792
Acasă: 290 89 85 116 334-454
Comentarii
Nu există nici un comentariu.