Formația pregătită de către Alin Cureș și Zoran Vranes a câștigat toate cele trei jocuri din cadrul primului turneu al Grupei L din Campionatul Național U18. LPS Bihorul CSM Oradea s-a duelat cu U BT Cluj-Napoca, Lucky Dragons Târgu Mureș și CSM Tîrgu Mureș în Sala „Albert Ana” din Livezeni.

Pentru această competiție, cei doi antrenori ai orădenilor nu au putut conta pe aportul unor jucători precum Vlad Marinău sau Enzo Vescan, ambii făcând parte din lotul campioanei naționale de seniori care a participat la turneul final al Cupei României. Și mai numeroase au fost absențele din lotul lui U BT care nu i-a avut pe Ștefan Grasu, Modibo Diaby, Dragoș Lungu și David Lăpuște, toți patru, la rândul lor, convocați în lotul echipei mari pentru turneul de cupă. În schimb, pentru orădeni au jucat Luca Năstruț, Bogdan Creț, Denis Pătcaș sau Marian Schmidt, toți aflați în vederile antrenorului Cristian Achim.

Rezultate înregistrate: LPS Bihorul CSM Oradea – U BT Cluj-Napoca 74-70, LPS Bihorul CSM Oradea - Lucky Dragons Târgu Mureș 78-32 și LPS Bihorul CSM Oradea - CSM Târgu Mureș 95-66.

Cu un bilanț general de 3-0, echipa din Oradea a câștigat turneul, devansând pe CSM Târgu Mureș (2-1), U BT Cluj-Napoca (1-2) și Lucky Dragons (0-3). Turneul al 2-lea este programat pentru perioada 27-28 martie, anul curent.

Lotul echipei care a făcut deplasarea la acest turneu: Bahrim Ștefan, Creț Bogdan, Ion George, Mitrea Bogdan, Năstruț Luca, Novac-Iuhas Alexandru, Pătcaș Denis, Pilca George, Popescu Andrei, Șandor Alexandru, Schmidt Marian și Teodorof Rareș. Antrenori: Cureș Alin și Zoran Vranes.