Turneu de minifotbal la Baza Tineretului - Cupa AJF Bihor pentru echipele din judeţ
Iniţiativa organizării unui asemenea întreceri după încheierea sezonului de toamnă i-a aparţinut lui Spiridon Baltsavias, managerul echipei FC Hidişel şi administratorul Bazei Tineretului. "Spiros a venit cu propunerea ca după terminarea turului să facem un turneu pentru echipele afiliate la AJF Bihor. De-a lungul timpului am mai organizat o astfel de competiţie, în sală, dar în ultimii ani echipele nu au mai fost interesate de participare din considerente financiare. Meciurile se vor juca pe terenurile sintetice, în aer liber, iar în caz de vreme nefavorabilă se vor disputa pe suprafeţele acoperite cu balon cu aer cald. Au drept de joc doar jucătorii legitimaţi la echipele participante", a afirmat Valer Vancea, preşedintele AJF Bihor. "Este cel mai puternic turneu de minifotbal cu jucători legitimaţi, dar şi un prilej de întâlnire şi socializare a jucătorilor şi conducătorilor echipelor la finalul primei jumătăţi a campionatelor", a declarat Spiridon Baltsavias. Participantele vor fi repartizate în grupe, astfel încât fiecare echipă va disputa minimum trei meciuri în sistemul 5+1. Un club va putea înscrie în întrecere şi două echipe. O partidă se va disputa pe durata a două reprize a 25 de minute. Jocurile vor fi oficiate de arbitri desemnaţi de CJA Bihor. Înscrierile se pot face până în 12 decembrie la sediul AJF Bihor sau la telefon 0259/414.866. Organizatorii nu au fixat încă taxa de înscriere, însă au precizat că va fi "modică, cât să acopere cheltuielile de organizare şi fondul de premiere". Primele clasate vor fi răsplătite cu trofee, cupe şi diplome.



Inceputul sfarsitului pentru greii fotbalului