Tenismeni de la cluburi din Bistriţa, Zalău, Craiova, Deva, Cluj, Arad, Huedin, Oradea şi-au dat întâlnire între 19-21 iunie, în oraşul de pe Crişul Repede, pentru a-şi disputa premiile ediţiei a II-a a Trofeului Voinţa, turneu naţional de categoria a IV-a inclus în calendarul Federaţiei Române de Tenis.

Turneul a beneficiat de un fond de premiere de 3.000 lei, asigurat de către SC GSM Shop, partener Orange, şi a constat din telefoane mobile. Conducerea Clubului Sportiv „Voinţa" organizatorul turneului ţine să mulţumească pe această cale domnului Daniel Marian, patronul GSM Shop pentru promptitudinea cu care a acceptat postura de partener oficial al turneului, una din explicaţii fiind, bineînţeles, faptul că domnia sa este un iubitor şi un practicant al sportului alb. Spectatorii prezenţi la festivitatea de premiere de duminică după-amiază au aplaudat pe câştigători care au fost răsplătiţi pentru efortul lor generos.
Podiumul Trofeului Voinţa ediţia 2009:
- categoria 10 ani băieţi:
Nimrod Nemes (Voinţa Oradea) - Cezar Oşvat (VO) 6-3, 6-4; locul III Raul Ciupe (Zalău) şi Alexandru Stocker (Oradea);
- categoria 12 ani fete:
Nora Nemes (VO) - Andrea Ionuţ (VO) 7-5, 6-4; locul III Andrea Silaghi (VO), Rachil Farran (VO);
- categoria 12 ani băieţi:
Ciprian Sas (Frontiera Oradea) - Luca Cocoş (VO) 7-5, 6-4; locul III Andrei Zau (VO), Horia Marian (VO);
- categoria 14 ani fete:
Ioana Roşca (CSM Craiova) - Narcisz Names (VO) 6-2, 6-2; locul III Denisa Milian (VO) şi Oana Iancu (Huedin);
- categoria 14 ani băieţi:
Florin Băloiu (Frontiera Oradea) - Cătălin Gherdan (FO) 6-2, 6-3; locul III Vlad Simon (Speranţa Oradea), Moustafa Farran (VO);
- categoria 16 ani fete:
Zeina Farran - Anita Bogosi (VO) 7-5, 6-4, locul III Diana Vlad (Astra Arad) şi Raluca Sarafincean (VO);
- seniori:
Horia Matei (CSM Deva) - Anderko Gyorgy (Speranţa Oradea) 5-7, 7-6, 6-2; locul III Ioan Bot (VO), Constantin Bungău (VO)
S-a jucat cu mingi Dunlop Fort. Arbitrul principal, Sergiu Vladu, din Braşov, şi directorul de turneu, prof. Mucenic Chirilov, au asigurat o bună desfăşurare a meciurilor. Cea mai bună tenismenă a turneului a fost desemnată Nora Nemes, iar pentru cel mai bun jucător comitetul de turneu s-a oprit asupra lui Nimrod Nemes, care la doar 7 ani a câştigat categoria de 10 ani băieţi. S-a consemnat şi un gest aparte, seniorul Anderko Gyury şi-a donat premiul celui mai bun tenismen al următorului turneu organizat la Oradea.