Formaţiile angrenate în eşalonul trei al fotbalului românesc au aflat ieri programul turului pentru sezonul 2012-2013. Repartizată în Seria a V-a, campioana judeţului Bihor, Tricolorul Alparea, va debuta abia în etapa a doua a turului.

"Sorţii au decis ca echipa noastră să intre în competiţie abia în runda a doua, când va evolua pe terenul formaţiei Olimpia Satu Mare. În etapa a treia vom primi replica echipei Naţional Sebiş, apoi vom juca la Floreşti" - a declarat Alex Krenek, preşedintele formaţiei Tricolorul. Echipa din Alparea va disputa partidele de pe teren propriu pe Stadionul Iuliu Bodola din Oradea, vineri după-amiază. Aşa cum a precizat încă de la aflarea seriei în care a fost repartizată echipa sa, Alex Krenek este de părere că amânarea începerii sezonului este binevenită pentru Tricolorul. "Faptul că vom începe cu o etapă liberă nu e o problemă. Ar fi fost mai rău pentru noi să începem sezonul şi apoi să avem o pauză în etapa a doua sau a treia", a adăugat preşedintele clubului bihorean. Numele antrenorului Cosmin Bodea este vehiculat ca înlocuitor pentru Leo Grozavu la Luceafărul Felix. Chestionat pe această temă, Bodea a precizat că, "deocamdată, nu am fost contactat oficial, astfel că nu mă pronunţ în legătură cu acest subiect". Tricolorul Alparea va debuta în campionat sub denumirea CS Oşorhei, schimbarea urmând a fi oficializată săptămâna viitoare.

Programul primei runde (vineri, 31 august, ora 18.00): Unirea Dej-Seso Câmpia Turzii; Şoimii Pâncota - Sănătatea Cluj; Plimob Sighet - FC Zalău; FC Hunedoara - Jiul Petroşani; Europa Alaba Iulia - Olimpia Satu Mare; Unirea Floreşti - Naţional Sebiş; Tricolorul Alparea/CS Oşorhei stă.