Tricolorul Alparea este deja o echipă de tradiţie în Liga a IV-a la fotbal. Susţinută financiar de primarul comunei Oşorhei, Ioan Pop, şi de viceprimarul Ionuţ Gligor, echipa a încheiat turul de campionat pe locul 13, cu o "zestre" de 13 puncte. După o binemeritată vacanţă de iarnă, lotul echipei Tricolorul s-a reunit în data de 20 ianuarie, pentru a pregăti returul de campionat.

Echipa are un nou cuplu de antrenori

Tricolorul Alparea are un nou cuplu de antrenori, format din Aurelian Pavel şi Raul Marinău, cei doi fiind sprijiniţi de organizatorul de competiţii Ioan Belea. La primul antrenament din acest an, sub comanda acestora s-au pregătit 18 jucători: Cioară, Rugea (portari), Gabor, A. Bele, Pavel, I. Marinău, A. Marinău, Matei, Hulea, Tuduce, D. Belea, Hălmăgean, C. Belea, Silaghi, Gligor, Birău, Mălan şi Roman (jucători de câmp). Ultimii patru sunt juniori ai clubului care au fost promovaţi în lotul primei echipe.
Conducerea clubului Tricolorul a purtat discuţii cu "şefii" de la FC Bihor, pentru a pune la cale o colaborare între cele două echipe. Se doreşte ca unii jucători la care FC Bihor II Oradea a renunţat să fie deţinuţi în coproprietate de cele două echipe. Lucrurile s-ar putea "limpezi" în urma întâlnirii care va avea loc luni între cele două tabere, printre numele vizate pentru o trecere la Tricolorul Alparea numărându-se Bibarţ, Bot şi alţi câţiva jucători care au evoluat la FC Bihor II Oradea. De asemenea, se poartă discuţii şi cu Bioland Paleu, pentru achiziţionarea câtorva jucători de la această echipă.

Cantonamentul depinde de transferuri

După cum ne-a informat Ionuţ Gligor, unul dintre finanţatorii echipei, Tricolorul va efectua prima parte a pregătirilor, până la finalul acestei luni, la Oşorhei, antrenamentele având loc fie pe terenul de fotbal, fie în sala de forţă. Apoi, dacă transferurile dorite vor fi perfectate, echipa va efectua un cantonament de şapte zile, fie la Tinca, fie la Moneasa.
Săptămâna viitoare, joi şi sâmbătă, Tricolorul Alparea va susţine primele două meciuri amicale, la Oşorhei, cu FC Bihor II Oradea (antrenor Gheorghe Silaghi) şi cu echipa de juniori A a orădenilor (antrenor Horică Rădulescu).
"Ţinând cont de lotul pe care l-am avut la dispoziţie, ne-a mulţumit locul ocupat la finalul turului, mai ales că obiectivul nostru a fost evitarea retrogradării. Dacă vor reuşi să întărim lotul cu jucătorii pe care-i avem în vedere, vom forţa o clasare în primele opt locuri", ne-a declarat Ionuţ Gligor, care ne-a mai informat că "cei 40 de tineri jucători legitimaţi la ora actuală la Tricolorul vor fi înscrişi în campionatele de copii şi juniori".
În ceea ce priveşte lupta pentru câştigarea campionatului, Ionuţ Gligor consideră că Luceafărul Oradea va termina campionatul pe primul loc. "Luceafărul cred că nu mai poate pierde primul loc. Are un avans de şase puncte în clasament şi va disputa pe teren propriu jocurile cu cele mai puternice adversare, Unirea Valea lui Mihai şi Bioland Paleu".
Conducerea clubului Tricolorul va purta discuţii cu agenţii economici din comuna Oşorhei, pentru a încerca să-i atragă alături de echipă.
O veste bună pentru Tricolorul este aceea că, în viitor, echipa din Alparea ar putea beneficia de o bază sportivă modernă. Aceasta ar urma să fie amenajată graţie unui proiect guvernamental, care ar pune "la bătaie" 5,5 miliarde de lei vechi, nerambursabili. Viitoarea arenă va beneficia de instalaţie de nocturnă, va avea 500 de locuri pe scaune, dar şi o pistă de atletism.