Tricolorii vor să-şi păstreze invincibilitatea
Germania - România
Pe stadionul "Rhein Energie" din Köln se va disputa, în această seară, de la ora 21.30, meciul amical de fotbal dintre selecţionatele Germaniei şi României. Partida va fi transmisă de TVR 1.
Profitând de faptul că au etapă liberă în preliminariile Campionatului European 2008, reprezentativa tricoloră a reuşit să perfecteze acest amical de lux cu una dintre cele mai galonate echipe ale fotbalului mondial. Nemţii, care n-au uitat acel umilitor 1-5, din 2004, vor încerca cu siguranţă să-şi ia revanşa, şi asta la un scor cât mai concludent. Orgoliile sunt mari de ambele părţi aşadar, pentru că dacă gazdele vizează o revanşă, tricolorii nu vor să-şi strice seria de 14 meciuri fără înfrângere, ultimul eşec al naţionalei conduse de Victor Piţurcă consemnându-se în mai 2006, la turneul din America, când România a pierdut jocul amical cu selecţionata Uruguayului. În privinţa lotului de jucători, se profilează câteva modificări. Astfel, în poartă va fi, aproape sigur, Coman, care-i va lua locul accidentatului Lobonţ, iar Marica va reintra în atacul tricolorilor (caz în care va dispărea Sergiu Radu). Căpitanul Cristi Chivu ar putea fi folosit la "închidere", selecţionerul Piţurcă optând pentru un cuplu de fundaşi centrali alcătuit din Goian şi Tamaş. De asemenea, ar putea apărea în primul "11" şi Dorinel Munteanu.
Antrenorul "panzerelor", Joachim Low, se confruntă cu serioase probleme de lot. Astfel, Lehmann, Mario Gomez, Borowski, Ballack şi Frings sunt accidentaţi, Mertesacker nu a fost convocat, iar Pander este incert.
Formaţii probabile:
România: D. Coman - P. Marin, D. Goian, Tamaş, Raţ - Nicoliţă, Chivu, D. Munteanu, N. Dică - Mutu, Marica. Antrenor: Victor Piţurcă.
Germania: Hildebrand - Castro, Friedrich, Metzelder, Pander (Jansen) - Schneider, Hilbert, Hitzlsperger, Schweinsteiger - Kuranyi, Klose (Ppdolski).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.