După cele 28 de medalii cucerite de către sportivii CSU Oradea la Naţionalele de tir pentru tineret, zestrea clubului bihorean s-a îmbogăţit cu alte 19 medalii cucerite, de această dată, de către juniorii CSU în cadrul Campionatelor Naţionale care s-au desfăşurat recent în poligonul „Iosif Sârbu” din Capitală.

Norbert Grama a cucerit medalia de aur în proba de pistol viteză, aceeaşi în care colegul său, Bucsias Levente, s-a clasat pe treapta a doua a podiumului, iar Patrik Puie, legitimat de asemenea la CSU Oradea, pe treapta a treia. Aceiaşi „pistolari” au cucerit şi alte medalii de argint şi bronz în probele de pistol standard şi pistol sport, performanţe care au făcut ca echipa pregătită de către Vasile Leţ şi Adriana Floruţa să devină campioană naţională în proba de pistol viteză şi vicecampioană la pistol standard şi pistol sport. La proba de puşcă culcat 60 de focuri, sportiva Vivianne Mangra a devenit campioană naţională cucerind, totodată, şi medalia de bronz la proba de trei poziţii x 40 de focuri. La rândul său, Magdiel Şipa a obţinut tot medalia de bronz la probele de 40 de focuri picior şi 40 de focuri genunchi, dar şi la 60 de focuri culcat. Alexia Lezeu s-a clasat pe treapta a doua a podiumului în cadrul probei de 40 de focuri picior. Echipa feminină pentru proba de puşcă, formată din Vivianne Mangra, Anreea Pop şi Alexia Lezeu, a devenit vicecampioană naţională la toate probele de puşcă. În continuare, sportivii secţiei de tir din cadrul CSU Oradea se pregătesc, pe parcursul acestei săptămâni, pentru Naţionalele de seniori.