Tenismenii cluburilor Frontiera şi Voinţa Oradea s-au remarcat la turneul de tenis Masters Ardeal, găzduit de Baza Sportiva "UTA", situată pe malul Mureşului. Turneul de categoria a III-a s-a desfăşurat în perioada 7-10 august şi a reunit la start peste 100 de sportivi din întreaga ţară. La categoria 12 ani, Zeina Farran (Voinţa Oradea) a învins-o în finală pe Maria Naicu (Olimpic Craiova), cu scorul de 2-6, 6-4, 7-6 (6). Victor Bodiuţ a câştigat categoria de 14 ani - băieţi, învingând în finală pe Alexandru Marincaş (Constructorul Cluj-Napoca), cu scorul de 1-6, 7-6, 7-5. Categoria 14 ani - dublu băieţi a revenit cuplului Victor Bodiuţ (Frontiera Oradea) / Darius Neica (Astra Arad), care i-a învins pe Florin Băloiu (Frontiera ) / Şerban Babău (Tenis Profi Arad), cu scorul de 6-3, 6-1. Cu aceste ultime rezultate de valoare, Victor Bodiuţ are şanse reale să facă parte, în următorul an, din lotul naţional al categoriei de 14 ani - băieţi. Florin Băloiu a reuşit să ajungă până în finala categoriei 12 ani - băieţi, fiind învins în ultimul act de către Rareş Paul Andriuc (Constructorul Alba Iulia), cu scorul de 6-1, 6-1. Tot în finală a ajuns şi cuplul Oana Manole (Voinţa) / Andrada Hai (Tenis Profi Arad), la categoria dublu - 14 ani fete. La aceeaşi categorie, Andrada Opriş (Frontiera) / Zeina Farran (Voinţa) au obţinut locul III. Rareş Mihuţ (Frontiera) a reuşit performanţa să urce pe podiumul categoriei 10 ani - băieţi, făcând un pas important spre clasarea în primii 10 jucători din ţară.