Tenismena Irina Maria Bara, locul I în Europa
Asociaţia Europeană de Tenis (ETA) a dat publicităţii miercuri, 24 august 2010, clasamentul celor mai buni tenismeni de pe continent la toate categoriile de vârstă, alcătuit pe baza rezultatelor obţinute în turneele din acest an. Lidera categoriei 16 ani a clasamentului Race to Master 2010 este românca Irina Maria Bara, componentă a Clubului Sportiv Iris Ştei, cu 1080 puncte din 8 turnee disputate, urmată de Nastassia Rubel, din Belarus, cu 848 puncte, şi bucureşteanca Cristina Ene, cu 739 puncte.
La cei 15 ani, Irina Bara este componenta lotului naţional al categoriei 16 ani, fiind considerată una dintre tenismenele de mare perspectivă ale generaţiei actuale, Federaţia Română de Tenis sprijinind participarea jucătoarei din Ştei la turneele din Calendarul ETA şi ITF (International Tennis Federation). Pregătită chiar de către tatăl ei, antrenorul Călin Bara, preşedintele Clubului Sportiv Iris Ştei, Irina a avut, încă de la vârsta de 10 ani, o evoluţie cum probabil au avut puţine jucătoare din sportul alb. A devenit campioană naţională la 10 ani, vicecampioană naţionala la 12 ani, pentru ca, la categoria următoare, 14 ani, să câştige Campionatul Naţional atât la simplu, cât şi la dublu.
Anul 2010 a fost de excepţie în cariera Irinei Bara. Această plasare în fotoliul de lideră a clasamentului european are la bază rezultatele spectaculoase obţinute în cele trei circuite din calendarul Asociaţiei Europene, desfăşurate în Serbia, Italia şi Franţa şi mai ales victoriile de la turneele de la Novi Sad (Raiffeisen Cup), Crema (Memorial T. Serina) şi Paris (Mondial Paris Trophee Lagardere). Pentru tenisul bihorean, prezenţa unei sportive în fruntea ierarhiei naţionale şi europene este un eveniment de excepţie. Această valoare autentică, pornită din Depresiunea Beiuşului, aşază Şteiul şi judeţul Bihor la loc de cinste pe harta tenisului european şi mondial. Mulţumim, Irina!



Comentarii
Nu există nici un comentariu.