Deţinătoarea titlului, CSM Digi Oradea şi-a propus să încheie sezonul 2011-2012 fără înfrângere, însă, invincibilitatea formaţiei pregătite de Laszlo Toth a fost stopată de Steaua, care a învins campioana cu 8-7 în prima etapă al ultimului turneu play-off ce are loc la Bucureşti.

La fel ca şi duelul dintre Crişul şi Dinamo, partida CSM Digi Steaua s-a jucat pe o ploaie torenţială. Condiţiile improprii le-au priit se pare roş-albaştrilor care au administrat campioanei prima înfrângere din actualul sezon. Conduşi pe tot parcursul jocului orădenii au egalat la 7, cu 58 de secunde înainte de final, însă, militarii au marcat golul victoriei în ultima secundă prin Radu Gospodinov. Asta după ce cu 9 secunde înainte de final, A. Creţu a scăpat singur cu portarul bucureştean, dar nu a reuşit să-l învingă. Antrenorul Stelei a cerut imediat time-out, iar bucureştenii au profitat de cele 9 secunde rămase, înscriind golul victoriei. Cu acest succes, militarii încă mai speră la ocuparea locului secund, pentru asta au nevoie de victoria directă cu Dinamo, dar şi de înfrângerea rivalilor în ultimul joc al turneului, când se duelează cu campioana.  Orădenii s-au împăcat greu cu gândul înfrângerii, având de obiectat pe marginea arbitrajului, cu toate că jocul lor nu a fost la fel de bun ca în precedentele partide din campionat.  CS Crişul a pierdut în faţa lui Dinamo, scor 19-5. Antrenorul Eugen Băjenaru a mizat pe: Furtoş, Ţic - Pânzariu, Dolha, T. Şt. Dolha 2, Olcean, Sfârle, Paleacu 1, Sarkozi, Pocian, Maczko, Freundlich 2, Roman.  Aseară, orădenii au jucat în familie, CSM Digi duelându-se cu CS Crişul. Partida s-a terminat cu victoria campioanei, scor 18-2. Pe primul loc se află CSM Digi Oradea cu 103 de puncte, pe locul doi este Dinamo cu 80 de puncte, pe trei - Steaua cu 76 puncte iar pe 4 - Crişul cu 31 de puncte. Astăzi, în ultima zi a turneului din Capitală sunt programate partidele: CS Crişul - Steaua (ora 10.00), CSM Digi - Dinamo (11.30), ambele partide fiind transmise de Digi Sport.