Suedia, obstacolul din drumul spre finală
Federaţia Europeană de Handbal (EHF) a anunţat programul meciurilor de sâmbătă, când vor avea loc cele două semifinale ale Campionatului European organizat de Danemarca şi Norvegia. Naţionala feminină a României s-a calificat în semifinale încă de marţi de pe locul secund în grupa I principală, iar miercuri seara şi-a aflat şi adversara, Suedia, câştigătoarea grupei principale II. Cele două echipe se vor confrunta sâmbătă, de la ora 15.30 (TVR 2), în timp ce duelul nordic, între Danemarca şi Norvegia, va avea loc de la ora 18.00.
Suedia este mare revelaţie a acestui turneu final, în care a reuşit să învingă chiar şi campioana mondială şi olimpică Norvegia (26-20). Suedezele au cedat doar în faţa Franţei (21-22), însă victoria din ultima etapă în faţa Ungariei (24-19) le-a asigurat prezenţa în "careul de aşi". Totuşi, Suedia este un adversar mai abordabil decât Norvegia, care, cu o excepţie, a câştigat toate partidele la diferenţe mari. "E mai bine aşa, mi-a plăcut Suedia de la început. Văd cum se bucură jucătoarele suedeze, dar nu ştiu ce le aşteaptă în meciul cu noi. Sper din tot sufletul să ne bucurăm noi după semifinale şi să le facem românilor cel mai frumos cadou de Crăciun", a declarat preşedintele FR Handbal, Cristian Gaţu.
GRUPA PRINCIPALĂ II
Rezultatele din ultima etapă:
Ucraina - Franţa 19-31
Suedia - Ungaria 24-19
Olanda - Norvegia 13-25
CLASAMENT
1. Suedia 5 4 0 1 127-103 8
2. Norvegia 5 4 0 1 143-91 8
............................................................................................
3. Franţa 5 3 0 2 116-115 6
4. Olanda 5 2 0 3 104-105 4
5. Ungaria 5 2 0 3 98-128 4
6. Ucraina 5 0 0 5 101-147 0
Tot sâmbătă, de la ora 12.30, este programat meciul pentru clasarea pe locurile 5-6, între ocupantele locurilor 3 în grupele principale. Finala mică va avea loc duminică, de la ora 15.30, iar cea mare, pentru medaliile de aur, de la ora 18.00.
Primele trei clasate la CE din Danemarca şi Norvegia obţin automat calificarea la CM din 2011 (Brazilia), cărora li se alătură şi Rusia, în calitate de deţinătoare a titlului mondial.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.