În ultima etapă a fazei grupelor Ligii Europa, FC Timişoara şi Steaua au obţinut puncte preţioase pentru clasamentul de ţară al României, timişorenii reuşind să câştige la Zagreb, în timp ce roş-albaştrii au remizat în Ghencea cu liderul din Olanda, Twente Enschede.

Timişorenii au spart gheaţa

Dinamo Zagreb - FC Timişoara    1-2


Eliberaţi de povara gândurilor legate de calificare, fotbaliştii pregătiţi de Neluţu Sabău au evoluat dezinvolt la Zagreb, reuşind la capătul celui mai bun meci din faza grupelor să se impună meritat în faţa croaţilor de la Dinamo, luându-şi astfel revanşa pentru eşecul la scor de forfait din partida tur. Ce-i drept, nici croaţii nu s-au omorât cu firea, mai ales că evoluţia partidei de la Amsterdam le anula orice speranţă de calificare. Chiar şi aşa, reuşita bănăţenilor este de apreciat, cele trei puncte contând în coeficientul pe ţară al României în competiţiile organizate de UEFA. Cei care au reuşit să deschidă scorul au fost oaspeţii, prin oportunistul Gigel Bucur, aflat pe traiectoria şutului expediat undeva spre aut de Stelian Stancu, micuţul vârf timişorean deviind în poartă mingea şutată de coechipierul său. Gazdele nu s-au împăcat cu ideea înfrângerii, au atacat continuu poarta apărată de Taborda, însă cei care au marcat au fost tot... timişorenii, prin Scutaru, care l-a "executat" cu sete pe portarul portughez, egalând situaţia pe tabelă. Însă Timişoara n-a cedat psihic, a revenit în atac şi Goga a găsit un culoar spre poarta croată, parafând un succes meritat al grupării bănăţene, primul în faza grupelor Ligii Europa.

Dinamo Zagreb - FC Timişoara    1-2

Marcatori: Scutaru 80 (a.) / G. Bucur 67, Goga 84
Zagreb: Butina - Etto, Kovaci, Lovren, Ibanez (72 Tomecak) - Badelj, Vrdoljak - Morales (83 Kramarici), Sammir, Madzukici - Slepicka (73 Sivonjici). Antrenor: Krunoslav Jurcici.
FC Timişoara: Taborda - Stancu, Mera, Nibombe, Scutaru, Maxim - Curtean (75 Goga), Alexa, Bourceanu - G. Bucur (88 Matei), Parks (90+2 Ionescu). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
Cartonaşe galbene: Mera 61, Taborda 90+3
Tot în Grupa A, Ajax Amsterdam - Andrelecht Bruxelles 1-3. Au marcat: Emanuelson 77 / Lukaku 13, 22, Legear 43
Clasament final
1. Anderlecht Bruxelles    6    3    2    1    9-4    11
2. Ajax Amsterdam    6    3    2    1    8-6    11
---------------------------------------------------------------------------
3. Dinamo Zagreb    6    2    0    4    6-8    6
4. FC Timişoara    6    1    2    3    4-9    5

N-au strălucit nici în ultimul meci

Steaua Bucureşti - Twente Enschede    1-1


Deşi a început meciurile din faza grupelor din prima urnă valorică, Steaua a avut un parcurs mai mult decât modest, încheind pe ultimul loc grupa din care a făcut parte. Cu doar patru remize şi două înfrângeri, Steaua n-a strălucit nici în ultimul meci susţinut în Ghencea, remizând cu liderul din campionatul olandez. Cu toate acestea, la fel ca şi celelalte echipe româneşti, şi Steaua a avut o evoluţie bună, poate cea mai consistentă din actualul sezon european, dar nici aşa şansa nu i-a surâs formaţiei lui Stoichiţă, care rămâne singura echipă românească fără victorie în grupele Europa League. Steliştii au reuşit să deschidă scorul, prin omniprezentul Kapetanos (grecul demonstrând din nou că este un vârf veritabil), dar olandezii au restabilit egalitatea la prima acţiune de atac mai consistentă. Chiar dacă s-au mai ratat ocazii de ambele porţi, mai multe în contul gazdelor, tabela a rămas nemodificată, iar Steaua şi-a încheiat aventura europeană pe un jenant loc IV, în urma campioanei Moldovei, Şerif Tiraspol. Astfel se încheie parcursul european al echipelor româneşti, singura certitudine fiind Unirea Urziceni, campioana României reuşind să acceadă în primăvara Europa League.
Steaua Bucureşti - Twente Enschede    1-1 (1-1)
Marcatori: Kapetanos 18 / Stam 35
Steaua: Zapata - Golanski (63 Ninu), Rada, Ghionea, Emeghara - Szekely (78 Ochiroşii), Bicfalvi (73 D. Moreno), Toja, Nicoliţă - Kapetanos, Cr. Tănase. Antrenor: Mihai Stoichiţă.
Twente: Boschker - Stam, Wisgerhof, Kuipr, Heubach (74 Rajkovici) -Brama, Perez, Tiote - Ruiz (62 Parker), Nkufo, Stoch. Antrenor: Steve McClaren.
Cartonaşe galbene: Tănase 37, Rada 39, Golanski 58, Ninu 79
În celălalt meci din Grupa H, Fenerbahce Istabul - Şerif Tiraspol 1-0 (gol marcat de Boral în min. 15).
Clasament final
1. Fenerbahce Istanbul    6    5    0    1    8-3    15
2. Twente Enschede    6    2    2    2    5-6    8
---------------------------------------------------------------------------
3. Şerif Tiraspol    6    1    2    3    4-5    5
4. Steaua Bucureşti    6    0    4    2    3-6    4