Campioana României, Steaua Bucureşti, s-a calificat în turul al III-lea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins pe Arena Naţională, cu scorul de 2-0 (0-0), campioana Norvegiei, Stromsgodset IF, în manşa secundă a turului al II-lea preliminar al competiţiei. În tur, steliştii câştigaseră cu 1-0. În turul al III-lea preliminar, Steaua va întâlni pe FK Aktobe, din Kazahstan, formaţie care a eliminat, după două victorii (1-0 şi 3-0)  formaţia Dinamo Tbilisi din Georgia.


Speranţele norvegienilor de a întoarce soarta calificării la Bucureşti s-au risipit, elevii lui Costel Gâlcă reuşind să se impună şi în returul de pe Naţional Arena. După o primă repriză "albă", Steaua a reuşit să se impună în mitanul secund. În minutul 72, Râpă i-a pasat în marginea careului lui Tănase, acesta a driblat un fundaş şi i-a pasat de pe partea stângă aceluiaşi Râpă, care a reluat în poarta goală (1-0). Cu şase minute înainte de final, Chipciu a "croşetat" frumos pe stânga, i-a pasat lui Stanciu în faţa porţii, care n-a iertat din 6 m (2-0). "Sunt fericit, bucuros, pentru mine şi echipa mea. Ei sunt eroii, au dat totul pe teren. L-am felicitat şi pe Râpă, şi pe ceilalţi jucători. Nu am controlat foarte bine jocul, ne-am grăbit foarte mult. Ştiu că kazahii au doi jucători bun, doi stângaci, un număr 9 (n.r. Marcos Pinheiro Pizzelli) şi un număr 10 (n.r. Marat Khayrullin). Aktobe este o echipă care joacă foarte bine acasă", a declarat Constantin Gâlcă, antrenorul roş-albaştrilor, la Sport.ro. "E un moment delicat pentru mine, am ajutat echipa sa se desprindă. Încercăm să ne facem treaba pe teren, important e că ne-am calificat. Nu am avut timp să ne gândim la viitorul adversar. Avem două zile până la meciul cu Rapid, sperăm să câştigăm. Importante sunt cele trei puncte, nu contează scorul", a spus Cornel Râpă, marcatorul primului gol, la televiziunea Sport.ro. "Nimic nu a mers rău. Am jucat în faţa unei echipe foarte puternice. Am vrut să cîştigăm, dar diferenţa a făcut-o golurile înscrise de ei. În cele două meciuri a fost 9-9 la ocazii de gol. Atmosfera a fost fantastică. A fost un public incredibil. Cu siguranţă Steaua are puterea de a ajunge în grupele Ligii Campionilor", a spus David Nielsen, antrenorul campioanei Norvegiei, la Sport.ro.


Marcatori: Râpă 72, Stanciu 84

Steaua: Arlauskis - Râpă, Szukala, Varela, Latovlevici - Filip, Prepeliţă - Popa (71 Grădinaru), Sânmărtean (60 Stanciu), Tănase - Chipciu (87 Vâlceanu).

Antrenor: Constantin Gâlcă.

Stromsgodset: Larsen - Vilsik (62 Wikheim), Storbaek, Hoibraaten, Hamoud - Junior (75 Sorun), Abu - Storflor (76 Kovacs), Fossum, Kastrati - Ogunjimi.

Antrenor: David Jean Nielsen.

Cartonaşe galbene: Filip / Storflor

Arbitru de centru: Eitan Shmuelevitz (Israel).