Forul fotbalistic european a anunţat într-un comunicat oficial că echipei patronate de Gigi Becali i-au fost virate în conturi 8,4 milioane de euro pentru aventura de anul trecut din Liga Campionilor, unde a reuşit să obţină locul trei în grupă, după Lyon şi Real Madrid. Clubul din Ghencea a primit trei milioane doar pentru calificarea în grupele competiţiei, 2,4 milioane pentru disputarea celor şase partide din grupe, 1,2 milioane pentru victoria şi cele două remize obţinute, şi încă un bonus de 1,8 milioane. Campioana Franţei şi câştigătoarea grupei, Olympique Lyon, a câştigat 22.647.000 de euro pentru participarea în Ligă. Cu banii obţinuţi din vânzarea biletelor şi a altor materiale promoţionale, Gigi Becali a câştigat în jur de 12 milioane de euro. În comparaţie cu cele peste 8 milioane adunate de Steaua în competiţia regină a Europei, Dinamo a strâns doar 340 de mii de euro pentru participarea în grupele Cupei UEFA, iar Rapid, 250 de mii de euro.