Echipa națională de tineret a României a debutat cu dreptul la EURO 2019. Tricolorii lui Mirel Rădoi s-au impus în fața selecționatei Croației cu scorul de 4-1.

Puşcaş a deschis recitalul

Tabela de marcaj de pe stadionul din San Marino a fost deschisă repede. În minutul nouă bihoreanul George Puşcaş a deviat în centrul careului, fundaşul Benkovic a atins mingea cu mâna, iar jocul a fost întrerupt după consultarea VAR. Centralul Bobby Maden a consultat VAR-ul, după care a indicat penalty. Puşcaş a transformat lovitura de la 11 metri şi a deschis scorul. George Puşcaş a evoluat la cel mai înalt nivel în meciul cu Croaţia, câştigat cu 4-1, iar la final a ţinut să le mulţumească celor aproape 5.000 de oameni care au susţinut România U21, în San Marino.  "În prima repriză a fost incredibil de cald. E bine că am gestionat cum trebuie situaţia. Mă simt obosit, la fel şi colegii mei, dar avem două zile ca să ne punem la punct. E un rezultat mare, este un rezultat istoric. Pentru că România n-a mai scos vreun punct la EURO U21 până acum. Nu vrem să ne oprim aici! Le mulţumim tuturor care au fost prezenţi astăzi. Ne-au dat o mare mână de ajutor, au fost al 12-lea om în teren", a spus George Puşcaş, la finalul partidei cu Croaţia.

Patru minute mai târziu, Ianis Hagi a marcat după o nouă acţiune de excepţie a lui Puşcaş. Vârful lui Palermo a profitat de o neînţelegere a fundaşilor croaţi, a recuperat în careul advers, după care a trimis pe lângă Posavec. Croaţii au respins de pe linia porţii, dar numai până la 8 metri, unde a apărut lansat Ianis Hagi. Fiul "Regelui" a trimis cu putere în plasă, pentru 2-0, reuşind astfel să îndeplinească o formalitate.

Croaţii nu au pierdut timpul şi au redus din diferenţă. În minutul 18, Nikola Vlasic a recuperat după o pasă greşită la mijlocul terenului, a sprintat spre careul nostru, după care a şutat la colţul lung de la 20 de metri.

În repriza a doua, românii au punctat din nou. În minutul 66, Tudor Băluță a dus scorul la 3-1. Fostul jucător al Viitorului a scăpat spre poarta apărată de Posavec, i-a fentat pe Benkovic şi Katic, care au muşcat momeala, după care l-a executat pe portarul advers din şase metri.

Tricolorii au luptat până în ultimele secunde ale partidei. În minutul 90+3, Adrian Petre a fost servit ideal de Cristi Manea în şase metri, de unde a pus talpa pentru 4-1. Iniţial s-a acordat ofsaid, dar după două minute de consultarea VAR, reuşita a fost validată.

Franţa a câştigat in extremis

Anglia U21 - Franța U21 a fost al doilea meci al grupei C de la EURO 2019. Partida jucată la Cesena a început bine pentru englezi, dar s-a încheiat dramatic pentru britanici.

În minutul 54, Foden a deschis tabela de marcaj. Când totul părea scris de englezi, francezii au egalat în penultimul minut regulamentar al partidei. Ikone a punctat și a dus scorul la 1-1.

Supriza neplăcută pentru Anglia a venit în ultimele secunde ale meciului, atunci când Aaron Wan-Bissaka a marcat în propria poartă și s-a încheiat 2-1 pentru Franța, care a înregistrat primele trei puncte la turneul final.

Clasament grupa C

1. România - 3 puncte

2. Franța - 3 puncte

3. Anglia - 0 puncte

4. Croația - 0 puncte

Programul grupei C:
21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franţa – Croaţia (San Marino, 22:00)
24 iunie 2019: Franţa – România (Cesena, 22:00), Croaţia – Anglia (San Marino, 22:00).

Astăzi au loc meciuriîn grupa B:

Danemarca – Austria (19:30, TVR 2, TVR HD), Germania – Serbia (TVR 1, TVR HD)

Clasament

1. Germania - 3

2. Austria - 3

3. Danemarca - 0

4. Serbia - 0