Start în Cupa Connect
Timp de două zile, mai precis astăzi şi mâine, sala de sport a Liceului Teoretic "Onisifor Ghibu" va găzdui o nouă ediţie a Cupei Connect la volei. Competiţia este rezervată echipelor de fete, gimnaziu şi liceu, aliniind la start două formaţii din Nyiregyhaza (Ungaria), două din Arad, două din Ştei şi două din Oradea.
Astăzi se vor desfăşura întrecerile echipelor de fete-gimnaziu, primul meci fiind programat la ora 9.30, imediat după festivitatea de deschidere. Îşi vor disputa trofeul echipele din Nyiregyhaza, Oradea şi Arad, meciurile urmând să se desfăşoare după sistemul cel mai bun din trei seturi. Mâine, începând cu ora 9.00, vor intra în competiţie echipele de liceu, aici sistemul de desfăşurare fiind cel mai bun din cinci seturi. Organizatorii vor acorda formaţiilor participante diplome, iar celor clasate pe podium - medalii şi cupe.
Cum la mijlocul acestei luni atât echipele de gimnaziu, cât şi cele de liceu bihorene vor lupta pentru calificarea la faza zonală a Olimpiadei Sportului Şcolar, în cadrul etapei judeţene a competiţiei, programată tot la Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu", competiţia care ia startul astăzi reprezintă un excelent prilej de verificare a potenţialului actual, a formei de moment a jucătoarelor.
Aşadar, iubitorii sportului la fileu sunt invitaţi la două zile de volei de calitate, într-o atmosferă de vis, creată, ca de fiecare dată, de elevii liceului orădean, mereu alături de favoriţi, încurajându-i şi purtându-i spre victoriile dorite.



eu sunt antrenorul ambelor echipe din stei si nu am fost sunat de nimeni si nici fax la scoala nu am primit.