După câteva concursuri pe bătrânul continent, atleta orădeană Simona Kadas a trecut Oceanul Atlantic şi a luat startul la o competiţie de cros desfăşurată, în nocturnă, la Montreal.

Întrecerea a atras la start peste 3000 de participanţi din întreaga lume. Simona a încheiat cursa de 5.000 de metri pe podium, situându-se pe locul 2 la categoria sa de vârstă. "A fost o cursă foarte grea, startul s-a dat din faţa Stadionului Olimpic, am continuat pe străzile oraşului, iar sosirea a fost la intrarea pe stadion. Vreau să mulţumesc soţului meu, Karcsi Kadas, care mă pregăteşte şi, nu în ultimul rând, doamnelor de la baza de tratament de la Hotel Termal din Baile Felix pentru recuperare. În urma acestui rezultat am fost invitată să particip şi la următoarea ediţie, programată anul viitor", a afirmat Simona Kadas.