Atleta orădeană Simona Kadas îşi continuă evoluţiile excelente, reuşind să se claseze pe locul al treilea la finalul cursei de 10 km din cadrul Maratonului Pachamama de la Roşia Montană. Bihoreanca a avut un adversar de excepţie, nimeni alta decât fosta campioană olimpică la maraton, Constantina Diţă, care, de altfel, a şi câştigat concursul.

 

Întrecerile au constat în patru probe: maraton, semimaraton, 10 km şi cursa copiilor. Startul cursei de 10 km, la care luat parte atât Constantina Diţă, cât şi Simona Kadas, a fost dat de campioana olimpică de la Monumentul Eroilor. Condiţiile de desfăşurare nu au fost tocmai cele mai uşoare, deoarece atleţii au fost nevoiţi să alerge 5 km la vale după care întoarcerea s-a făcut în urcare pe aceeaşi distanţă. Competiţia s-a aflat la ediţia a patra şi a consemnat o participare mai numeroasă decât la precedentele. Programul a mai cuprins vizitarea minei de aur, unde s-a putut afla istoria mineritului celui mai preţios metal, dar şi motivele închiderii minei. Astfel, participanţii au descoperit, la faţa locului, că resursele din această zonă sunt estimate la 300 tone de aur. „A fost o cursă interesantă, am alergat jumătate la vale şi jumătate la deal. M-am bucurat că am putut alerga alături de Constantina Diţă, ultima campioană olimpică a României. Încă lucrez pentru a putea alerga mai bine la 10 km, încet încep să-mi revin după accidentare. Mulţumesc celor care mă încurajează”, a declarat Simona Kadas. În acelaşi timp Carol Kadas, soţul şi totodată antrenorul sportivei, s-a arătat mulţumit de rezultatul Simonei „Pentru noi a fost o onoare să fim invitaţi la această cursă de 10 km de însuşi marea noastră campioană, Constantina Diţă. Simona a alergat cu gândul să se claseze cât mai bine pe un traseu dificil şi a reuşit. Sunt mulţumit de evoluţia ei”, a declarat Carol Kadas.