Şi în săptămâna 8-15 martie sportivii de la LPS Bihorul au fost angrenaţi în diferite competiţii interne şi internaţionale. Lepesiştii au fost prezenţi la nu mai puţin de 6 competiţii, unii dintre ei reuşind să urce pe podium. Aşa după cum ne-au obişnuit, directorul LPS Bihorul, prof. Dan Matei, şi directorul-adjunct al aceleiaşi unităţi de învăţământ, prof. Lucian Stance, au prezentat reuşitele sportivilor de la LPS în cadrul conferinţei de presă săptămânale.

 

Unul dintre remarcaţii săptămânii trecute a fost atletul Sergiu Foltuţ, care s-a clasat pe primul loc în proba de săritură în lungime, cu 7,30 m (record personal) la Campionatele Naţionale de juniori I desfăşurate la Bucureşti. Sportivul orădean a reuşit să-l învingă pe principalul favorit, Andrei Tabac, finalist la Campionatul Mondial de juniori II. La acelaşi concurs, Ligia Grozav a terminat pe locul III în proba de săritură în înălţime, cu 1,65 m. Ambii sportivi sunt pregătiţi de prof. Virgil Preda. Tot în Capitală s-a desfăşurat Campionatul Naţional de Aruncări Lungi, la juniori III, competiţie în cadrul căreia s-a remarcat Andrei David, fiul antrenorului Liviu David, clasat pe locul II la aruncarea suliţei, cu 51,66 m.

Un rezultat deosebit l-a obţinut un junior de perspectivă de la LPS Bihorul, Daniel Lupaş. Astfel, elevul antrenorului Dragoş Şpan a reuşit să se califice la etapa a II-a a Campionatului Naţional de seniori, spadă masculin, desfăşurat la Satu Mare. Dintre cei 72 de participanţi, doar 32 au reuşit să meargă în etapa a II-a. Au participat la competiţie, fără rezultate deosebite, Laviniu Blaga, Horhath Christian, Alexandru Bidilean.