Scrisoare deschisă către Primăria şi Consiliul Local Oradea (II)
Practicarea sportului are un impact pozitiv în viaţa unei comunităţi, atât în planul sănătăţii fizice şi mentale a populaţiei, cât şi din punct de vedere al modelării personalităţii şi al spiritului civic. Se ştie că mişcarea pentru sănătate este cel mai ieftin medicament. În 1934 Oradea avea 57 de terenuri de tenis şi o populaţie de 80.000 de locuitori. Acum, municipiul de pe Criş are peste 200.000 de locuitori şi 30 de terenuri de tenis. Zece dintre acestea au fost amenajate în ultimii ani la Clubul Sportiv "Voinţa" Oradea, care şi-a stabilit ca obiectiv prioritar crearea unei şcoli de tenis în scopul dezvoltării acestei discipline sportive atât la nivel de sport de masă, cât şi de performanţă. Într-o lume în care, aparent, totul se poate vinde şi cumpăra, credem că o bază sportivă nu are preţ şi tocmai de aceea considerăm inoportună schimbarea destinaţiei acestui teren...
Un proiect generos pentru comunitate - "Sănătate şi civism prin sport"
În cadrul proiectului "Sănătate şi civism prin sport", clubul nostru şi-a propus atragerea orădenilor spre mişcare în folosul sănătăţii, latura civică a practicării tenisului fiind, de asemenea, evidentă. Am încercat, în felul acesta, să-i îndepărtăm pe adolescenţi de consumul de tutun, alcool sau droguri şi să-i apropiem de lucruri folositoare sufletelor şi trupurilor lor tinere;
* În perioada ianuarie-martie 2007, C. S. "Voinţa" Oradea a organizat "Cupa de iarnă" la ping-pong, competiţie adresată societăţilor comerciale şi instituţiilor publice orădene, care s-a bucurat de un real succes, la acest turneu înscriindu-se 25 de echipe; prima ediţie a fost câştigată de echipa sindicatului "Civica" din Primăria Oradea; s-au acordat cupe, diplome, medalii tuturor participanţilor;
* Proiectul "Sănătate şi civism prin sport" se adresează şi copiilor instituţionalizaţi, în scopul de a sprijini integrarea lor în viaţa socială. Poate tocmai dintre ei vom avea un viitor campion!
Am prezentat câteva argumente care ar putea fi relevante pentru a vă putea face o imagine asupra activităţii noastre. Tot ce se poate vedea, trecând pragul clubului nostru, s-a realizat prin eforturi proprii şi cu sprijinul unor oameni cu credinţă şi suflet mare, care au înţeles că a face bine pentru semenii lor reprezintă sublimul uman. În orice sport, selecţia scoate la iveală şi valori reprezentative pentru o comunitate. Cariera acestor sportivi de elită merită să fie sprijinită, ei constituind, de altfel, adevăraţi ambasadori ai oraşului şi ai ţării în competiţiile interne şi internaţionale.
Oază de sănătate şi frumuseţe
Vă prezentăm principalele etape ale transformării bazei sportive în aceşti ani. Atunci când lucram la amenajarea primului teren de tenis aveam 33 de ani, iar în anul 2008, când l-am finalizat pe cel de-al zecelea, am împlinit 50. Chiar dacă după 1989, suprafaţa pe care sunt amenajate terenurile a fost obiectul unui litigiu, n-am putut privi indiferenţi la degradarea un spaţiu de peste un hectar situat în centrul oraşului şi l-am transformat în cea mai mare bază de tenis din Oradea. Este un risc pe care ni l-am asumat, îndatorându-ne chiar prin credite la bancă. Toate încercările noastre din aceşti ani de a ne asocia cu oamenii de afaceri orădeni dispuşi să investească în modernizarea bazei sportive au fost zadarnice, dată situaţia incertă a terenului. Cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să ne vedem visul împlinit! Orădenii meritau o asemenea oază de sănătate şi frumuseţe! Este un loc plin de viaţă pe tot parcursul anului. A fost amenajată chiar şi o pistă de alergare, înconjurată de copaci, folosită de orădenii amatori de mişcare.
O bază sportivă nu are preţ!
Într-o lume în care, aparent, totul se poate vinde şi cumpăra, credem că o bază sportivă nu are preţ. Un suflet curat de copil care intră timid pe terenul de tenis îşi păstrează esenţa acelei curăţenii toată viaţa. Acest adevărat proces de formare a caracterelor prin practicarea unui sport individual, prin confruntarea cu propriile limite nu se poate aprecia prin bani. O comunitate umană are nevoie mereu de astfel de oameni cu o puternică personalitate.
Un alt aspect care credem că nu poate fi cuantificat financiar este imaginea pe care o poate crea urbei un reprezentant strălucit al ei în orice domeniu. Mari arene sportive din Paris, Bordeaux, Nantes, Munchen, Bruxelles păstreaza la loc de cinste în istoria lor numele unor tenismeni care au reuşit să triumfe aici de-a lungul anilor. Iar alături de nume ca Roger Federer sau Justine Henin se află şi numele orădencei Nicoleta Ortansa Danciu. Puţine oraşe din lume se află în asemenea situaţie onorantă!



Comentarii
Nu există nici un comentariu.