Salontanii au dezamăgit
Nici formaţia salontană n-a pornit cu dreptul în noul sezon de Liga a II-a, la fel ca şi FC Bihor. Dacă orădenii au cedat la scor de forfait, salontanii n-au reuşit decât o remiză în confruntarea cu devenii. Partida a debutat promiţător pentru elevii pregătiţi de Selymes Tibor, care au jucat foarte bine primele 30 de minute, interval în care au şi deschis scorul prin omniprezentul Cristi Bud. Apoi însă, oarecum surprinzător, salontanii au cedat iniţiativa oaspeţilor, care nu s-au lăsat prea mult invitaţi şi au devenit extrem de periculoşi. Devenii au ratat două-trei şanse mari de egalare, dar în chiar debutul părţii a doua, Vajda a finalizat o acţiune mai consistentă de atac, restabilind egalitatea. În continuare s-a jucat deschis, ambele echipe încercând să dea lovitura de graţie, dar golul n-a mai venit, deşi ocazii au fost destule. Devenii au fost periculoşi până prin minutul 70, însă, pe final, salontanii puteau da lovitura, irosind două şanse mari de gol. Pe ansamblu, un rezultat echitabil după aspectul jocului, dar a fost un rezultat care i-a nemulţumit pe ambii antrenori, fiecare considerând că echipa sa putea câştiga. "A fost un meci peste medie, cu multe ocazii de ambele părţi. Ne-am lăsat un pic dominaţi în prima parte, dar apoi am revenit şi ne-am creat câteva mari şanse de gol, care puteau fi fructificate cu mai multă atenţie. Nu sunt mulţumit de rezultat, puteam câştiga, dar la fel de bine puteau câştiga şi gazdele", susţine Gheorghe Barbu, antrenorul Mureşului Deva.
"Am început destul de bine, dar ne-am avântat în atac, în loc să aşteptăm să vină ei peste noi. Sper să învăţăm din greşeli şi să ne impunem jocul. Robert Iacob este un fotbalist valoros, am nevoie de el, dar de acel Iacob profesionist, util echipei, nu unul care face valuri. Până atunci, va juca la echipa la a doua, trebuie să mă convingă că vrea să joace titular. Nici eu nu sunt mulţumit de rezultat, dar sper ca la meciul următor să fim mai buni", a spus Tibor Selymes, "principalul" salontanilor.
Formaţia din Salonta n-a convins în acest prim joc, cu excepţia primelor 30 de minute, în rest echipa a arătat carenţe atât în defensivă, dar mai ales în atac, unde a lipsit fantezia şi unde doar Cristi Bud îşi face mereu datoria. Ce va fi, însă, când acesta va da rateuri sau va absenta din motive obiective? Runda următoare, salontanii au un alt examen dificil, partida din deplasare cu echipa din Câmpia Turzii.
CF Liberty - Mureşul Deva 1-1 (1-0)
Marcatori: Cr. Bud 18 / I. Vajda 47
Liberty: Bălgrădean - Coca, Deaconescu, Cuciula, Tegzeş - Chiş, Lipă (48 Birtalan), L. Rus, Sorian (75 Bârsan) - Cr. Bud, Vrăjitoarea (55 Benţe). Antrenor: Tibor Selymes. Rezerve neutilizate: Bak - Roşca, Petrescu, Şulea.
Mureşul: Rahoveanu - Savin, Moldovan, Vârtic, (46 Stoica), Pisoiu - I. Vajda, A. Bud (53 Sătmar), Biţiş, Pribac - Lintaru, Sântejudean (73 Grigoruţă). Antrenor: Gheorghe Barbu. Rezerve neutilizate: Mihalca - Dosan, E. Vajda, Doboş.
Cartonaşe galbene: Cuciula / Pisoiu, Vârtic, Grigoruţă
Arbitri: Sorin Tarcea - Flavius Damaschin, Dan Gabriel - toţi din Timişoara. Observator FRF: Dorin Naste (Tg. Mureş).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.