Baschetbaliştii de la CSM Oradea au început cu stângul returul Diviziei A, pierzând meciul din deplasare cu CSM Bucureşti. După 40 de minute de joc, scorul a fost favorabil gazdelor, 90-74 (16-22, 23-14, 18-24, 33-14), dar diferenţa s-a făcut în ultimul "sfert", în care orădenii au înregistrat un blocaj.

În primele trei "sferturi" ale meciului, partida a fost foarte echilibrată, cele două echipe mergând "umăr la umăr". Echipa oădeană pregătită de Cristian Achim a condus după 10 minute cu 22-16, dar gazdele au revenit, CSM Bucureşti conducând la jumătatea partidei cu 39-36. În "sfertul" al treilea, orădenii au preluat din nou conducerea, Maric & Co. aflându-se în avantaj pe tabela de marcaj (60-57) cu 10 minute înainte de final. Bucureştenii au reuşit un parţial 11-2 în debutul ultimului "sfert" (s-a ajuns astfel la 68-62, în favoarea gazdelor) şi orădenii s-au văzut nevoiţi să alerge pentru a reveni pe tabelă. Oaspeţii s-au apropiat la cinci puncte graţie reuşitelor lui Mitchell, Schachtner şi Mandic, însă bucureştenii au gestionat bine finalul şi cu două minute înainte de ultimul fluier s-au distanţat din nou la nouă puncte. Mai mult, gazdele n-au ratat aruncările libere de care au beneficiat în urma faulturilor comise de orădeni, şi-au mărit avantajul şi s-au impus la final cu 90-74.

CSM Bucureşti: Smith 10 (2x3), M. Paul 17 (3x3), Santana 18 (4x3), Tomic 26, Tudosă 2, Vizitiu 2, Kraemer 11 (3x3), Bennett 4. Antrenor: Mladen Ostojic.
CSM Oradea: Ştefan 7, Maric 12 (1x3), Paşca, Topcov 5, Mandic 16 (2x3), Torok 2, Lazar 8, Mitchell 10 (1x3), Schachtner 14 (1x3). Antrenor: Cristian Achim.
Arbitri: Laurenţiu Grigoraş (Buzău), Marius Ciulin (Constanţa), Alexandru Anica (Târgovişte). Comisar FR Baschet: Mircea Martiş (Bucureşti).