Seria de concursuri de la Padel Arena Oradea a continuat cu etapa a doua din circuitul județean. La sfârşitul acestei săptămâni la Oradea va avea loc o nouă competiţie, mai precis o etapă din Circuitul Național, cea mai importantă organizată în România.

 

Foştii tenismeni, în top

Foşti practicanţi ai tenisul de câmp domină şi întrecerea judeţeană de padel. Andrei Dărăban și Bogdan Sturzu au câștigat a doua etapă consecutiv în fața rivalilor Horia Matei și Alex Stohor: 6-4/6-0. Mai tinerii Răzvan Sime și Vladimir Cuc sunt şi ei în ascensiune, împărţind locul 3 cu mai experimentaţii Spiros Baltsavias și Neluțu Maticaș. 

La amatori, victoria a revenit tandemului Neluțu Maticaș - Victor Mihalcea care în meciul decisiv a dispus, după aproape două ore, de joc de Raul Prodan și Gabriel Rad cu 7-6/1-6/6-1. Pe locul 3 s-a clasat „dublul” Fl.Vasile/Marian, iar top 4  a fost încheiat de perechea formată din tată-fiu Lucian și David Popa.

Proba de dublu mixt din cadrul etapei a II-a a Ligii de Padel Bihor a fost cea mai numeroasă. A atras la start opt echipe care au jucat meciuri de un set, în sistem fiecare cu fiecare! Cei mai buni au fost soții Andrei și Alexandra Dărăban, care au obținut victorii în toate cele șapte meciuri jucate. Pe locul secund s-au clasat Alin Torja și Savvina Baltsavias, iar pe locul 3 Dan Nistor și Daria Frățilă.

Cei mai buni jucători din România la Padel Arena

La Oradea vor fi prezenţi cei mai buni jucători din România în perioada 27-29 mai. „Este cel mai important moment pentru noi. La două luni după lansarea oficială a acestui sport în Oradea avem parte de cel mai puternic turneu posibil la nivel național. La Padel Arena Oradea vor fi prezenți cei mai buni jucători din România. Ne așteaptă trei zile de provocare, dar și de spectacol. Sper ca reprezentanții noștri în turneu, jucători care au evoluat în etapele din Liga de Bihor, să ne reprezinte cu mult succes. Nu-mi rămâne decât să lansez o invitație către toți iubitorii de sport și mai ales de padel să vină să joace, pentru că se pot înscrie echipe formate din doi jucători la nivelul profesioniștilor, al amatorilor și chiar al începătorilor! Îmi doresc ca lumea să se bucure de acest joc superb, să se bucure de spectacol”, a declarat Spiros Baltsavias, promotorul acestui sport în Bihor.