Întrunit în această săptămână, Comitetul Executiv AJF Bihor  a omologat rezultatele și clasamentele tuturor campionatelor din ediția 2017-2018 organizate de AJF Bihor. Cu acest prilej, au mai fost aduse în discuţii şi aspecte legate de viitorul sezon competiţional.

Perioada de transferări a început în 12 iunie și se va încheia pe 3 septembrie. Toți membrii afiliați au obligația de a-și achita toate restanțele financiare către AJF Bihor, în caz contrar, nu vor avea dreptul de înscriere în noul sezon competiţional 2018-2019.

Supercupa Bihorului va avea loc în data de 22 august, de la ora 17.00, locația fiind anunțată la sfârșitul lunii iulie. În acest meci se vor confrunta campioana Ligii a IV-a, CSC Sânmartin, şi câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, Dacia Gepiu.

Comisia Județeană a Arbitrilor Bihor va propune cluburilor afiliate ca echipele să delege 1-2 jucători la Cursul pentru dobândirea calității de arbitru în scopul eficientizării calității serviciilor prestate, a creșterii numărului valoric al arbitrilor și al propagării în rândul echipelor a noilor modificări și schimbări din Legile Jocului de fotbal.

"În cadrul unei sesiuni de proiecte, AJF Bihor a obținut finanțare nerambursabilă în valoare de 18.000 lei de la Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte Bihor pentru premierea echipelor merituoase și achiziționare materiale sportive specifice pentru echipele afiliate. Un alt proiect se adresează delegaților echipelor, arbitrilor și observatorilor în data de 11 august, locația fiind anunțată ulterior, prilej cu care se vor dezbate probleme privind corupția în fotbal și pregătirea campionatelor organizate de AJF Bihor. Forul fotbalistic judeţean intenţionează se depună un proiect legat de schimbarea sediului AJF Bihor într-un spațiu mult mai adecvat în cadrul Cetății Oradea", a afirmat Radu Bitea, preşedintele AJF Bihor.

Într-o altă ordinede idei, a crescut numărul membrilor afiliaţi prin cooptarea Rapid Crișul Oradea și NAC Labadrugo Egyesulet, care au și primit omologare provizorie. Pe lângă cele două structuri şi alte echipe şi-au manifestat intenţia de a participa în competițiile fotbalistice din Bihor.