Rotaţie scurtă, dar eficientă - CSM-U, "penalizată" de cinci medieşeni
De altfel, medieşenii au utilizat doar şapte jucători, având o rotaţie mai mică decât a orădenilor, care au trimis în teren zece baschetbalişti. Pustahvar - 26 puncte, Kovacevic - 25 puncte, Djurkovic - 17 puncte, Navickas - 17 puncte şi Nikolic - 12 puncte au dus greul pentru Gaz Metan, la care au mai intrat, fără a marca, F. Popa şi Siladji. Ca de obicei, Daniel Dillon a fost numărul 1 la CSM-U Oradea, doar că eforturile sale nu au fost dublate de coechipierii săi. În 37 minute de joc, Dillon a avut 7 aruncări precise din 10 din interiorul semicercului, 1/1 la distanță, respectiv 6/8 la linia de pedeapsă pentru 23 puncte. Daniel a totalizat 5 recuperări, 5 pase decisive și a pierdut mingea de cinci ori.
Markovic a fost al doilea marcator, cu 17 puncte, Nuhanovic a înscris 15 puncte, Krapic a marcat 11 puncte, Subotic - 9 puncte, Vlahovic - 6 puncte, Corpodean - 4 puncte, Lupusavei - 3 puncte. Paşca şi S. Pop nu au reuşit să puncteze, iar Hora, Ionescu şi Pantic nu au fost utilizaţi deloc, ultimul fiind bolnav.
E adevărat că problemele de lot din acest sezon au influenţat rezultatele echipei orădene, însă şi cei care intră în teren au partea însemnată de vină pentru parcursul sub aşteptări. Un joc precum cel cu Gaz Metan, o formaţie modestă, trebuia câştigat prin ambiţie şi printr-o răbufnire de orgoliu, numai că vicecampioana ediţiei trecute a ajuns o echipă blazată. CSM- U are nevoie de două victorii în ultimele trei meciuri, cu SCM U Craiova (deplasare), BCM U Piteşti (acasă) şi BC Timişoara (deplasare) pentru a încheia sezonul regulat în primele opt locuri.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.