România şi-a adjudecat biletul pentru Shanghai - Poloiştii orădenii au umflat vesta de salvare a echipei naţionale
Naţionala de polo a României, cu patru orădeni în componenţă (Kadar, R. Georgescu, Diaconu, A. Creţu), şi-a atins obiectivul la Cupa Mondială. N-a reuşit să pătrundă în careul de aşi al competiţiei organizate la Oradea , dar a obţinut in extremis locul 5, ultimul care asigură prezenţa la Campionatul Mondial de anul viitor de la Shanghai. În meciul decisiv pentru calificarea la competiţia de anul vitor din China, România a dispus de Australia cu 9-5 (1-1, 3-1, 2-2, 3-1), după ce o învinsese şi în grupă cu 11-9.
Partida din Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu" a început sub semnul echilibrului. Australienii au condus cu un gol diferenţă, dar românii au egalat de fiecare dată din lovituri de la 5 metri prin Negrean şi Iosep, astfel că primul sfert s-a încheiat la egalitate. Repriza a doua a adus desprinderea "tricolorilor", care au ştiut să dejoace presingul poloiştilor de la Antipozi. Goanţă şi Diaconu cu aruncări de la distanţă au desprins România la două "lungimi" (4-2) la pauză. Iosep de la 5 metri şi Goanţă au scuturat plasa porţii oaspeţilor, care au punctat şi ei în două rânduri, ţinându-se ca scaiul de adversari până înaintea ultimei părţi (6-4). Pe final, australienii n-au mai putut menţine ritmul şi poloiştii noştri s-au dezlănţuit. Astfel, Iosep, Buşilă şi Ramiro Georgescu au majorat proporţiile scorului (9-5) unui meci, totuşi, încrâncenat, dar în care România a ştiut să gestioneze bine atât momentele favorabile, cât şi cele mai dificile.
Odată obţinut "biletul" pentru Mondiale, România poate aborda mai liniştită Campionatul European din Croaţia, la care are parte de o grupă tare, cu echipa gazdă, Italia, Muntenegru, Spania şi Turcia.
România: Stoenescu, Drăguşin - portari; Iosep 3 goluri, Goanţă 2, Negrean, Diaconu, Buşilă, R. Georgescu 1 - câte 1, C. Radu, Chioveanu, A. Matei, A. Creţu, Kadar. Antrenori: Kovacs Istvan (principal), Ladislau Balanov (secund).
Australia: Stanton, Denneruey - portari; Mc Gregor 3, Campbell, Martin - câte 1; Baird, O" Halloran, Younger, Maitland, Howden, Swift, Cotteril, Miller. Antrenor principal: John Fox.
Raportul eliminărilor: 10-7.
Descalificaţi pentru trei eliminări: Buşilă / Campbell.
La această ediţie a Cupei Mondiale, România a contabilizat patru victorii şi două înfrângeri: 26-1 cu Iran, 11-9 cu Australia , 8-14 cu Spania (toate în grupa A), 12-14 cu SUA în sferturile de finală, 26-4 cu Iran şi 9-5 cu Australia în grupa locurilor 5-8.
Altfel, rusul Andrey Shaydakov, unul din cei doi arbitri care au condus meciul România-SUA (12-14), a fost suspendat, după ce s-a constatat că din cele 36 de decizii luate în timpul partidei decisive pentru calificarea directă în semifinale şi, implicit la CM din 2011, 29 au fost împotriva tricolorilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.