Roland Garros Junior Championships 2025 - Orădeanca Giulia Popa s-a calificat în turul al doilea
Aflată pe tabloul principal al puternicei competiții de tenis de câmp de la Paris, în proba de simplu, orădeanca Giulia Safina Popa a reușit să se califice în turul al doilea după ce a învins în minimum de seturi o jucătoare din Slovacia.
Ascensiunea tinerei sportive legitimată la CSM Oradea continuă. Cea mai recentă performanță a acesteia s-a consemnat la Paris, în cadrul puternicului turneu de la Roland Garros, dedicat juniorilor. În primul tur al competiției de simplu, Giulia a trecut în două seturi de Kali Supova, din Slovacia. „Giuli a învins în tie-break la 1 în primul set. Ulterior, Popa s-a dezlănțuit și a câștigat setul al 2-lea cu 6-2”, transmite CSM Oradea. În turul al 2-lea al probei de simplu, Giulia Popa se va duela cu austriaca Lilli Tagger, cea care a învins cu 2-0 la seturi o sportivă din Belgia, în primul tur. De menționat faptul că sportiva CSM Oradea va juca și în proba de dublu în care va face pereche tocmai cu jucătoarea din Slovacia pe care în învins-o în proba de simplu. Adversarele acestora din primul tur al probei de dublu va fi perechea din Cehia alcătuită din Alena și Jana Kovackova, un dublu feminin cotat drept cap de serie numărul 3 în această probă. Giulia este antrenată la CSM Oradea de către Lucian Popa, tatăl său, în timp ce din punct de vedere fizic aceasta beneficiază de o pregătire coordonată de către Marius și Dana Marinău.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.