Rezervele au făcut diferenţa Întâlnirea cu ocupanta locului 4 în Divizia D, desfăşurată ieri după-amiază la Inand, a constituit un antrenament util pentru "roş-albaştrii" lui Dumitru Dumitriu. La fel ca în precedentele jocuri cu Poli AEK Timişoara şi UTA, acesta a început cu o formulă apropiată de cea pe care o va folosi în confruntarea din prima etapă a returului cu Rapid. Paradoxal însă, nici de această dată, când au avut în faţă un adversar mai modest decât cei întâlniţi până acum, orădenii n-au reuşit să găsească drumul spre gol în primele 45 de minute, cât timp au aliniat garnitura standard. Nu s-ar putea spune că divizionara A nu şi-a creat ocazii de a marca, ba dimpotrivă, numai că lipsa de concentrare la finalizare a lui Vrăjitoarea, Siljanovski sau Munteanu şi intervenţiile portarului Brajcin, introdus în prima repriză între buturile Regianei, au făcut ca scorul să rămână neschimbat. Revelaţia turului Diviziei D nu s-a lăsat deloc impresionată de numele adversarului şi a făcut un joc bun, replicând ori de câte ori a avut ocazia, în special prin contraatacuri tăioase, care i-au avut la origine pe Todea, Nete şi Platon. Ceea ce n-au fost în stare titularii au reuşit rezervele divizionarei A. Profitând şi de oboseala partenerei de joc, care a dat o replică peste aşteptări, echipa bihoreană a izbutit să-şi apropie victoria la un scor de forfait. Primul gol a căzut în minutul 70, în urma unui şut puternic expediat de Stan de la 22 de metri, care l-a lăsat fără reacţie pe portarul Regianei. Şapte minute mai târziu, Fritea şi-a încercat norocul de la 25 de metri şi mingea a poposit pentru a doua oară în plasa porţii apărate de Pop. Rezultatul final avea să fie stabilit de Stan, în minutul 80, acesta reluând din 5 metri o centrare a colegului din avanposturi, Lupaşcu. Atacantul a ţinut să dedice golurile celui mai tânăr membru al familiei sale, venit pe lume cu o zi înainte, la Piteşti. Ambiţioasa grupare pregătită de Adrian Todea a avut şansa golului de onoare în minutul 88, însă, Platon, cel mai bun jucător al cefanilor, i-a prilejuit lui Mârne să apere o lovitură de la 11 metri, dictată de arbitrul de conjunctură, Cosmin Vâtcă, al patrulea portar al orădenilor. Regiana Cefa: Brajcin - Ember, Lupuţ, Popan, Mitra, Baba, Todea, Platon, Bradea, Silaghi, Nete. După pauză au mai intrat: Cipău, Pop, David, Purge, Trifa, Oros, Scorţe. Antrenor: Adrian Todea FC Oradea (prima repriză) Rotaru - Amzucu, Stanciu, Munteanu - Mihuţ, Fele, Dumitra, Sfârlea, Dianu - Siljanovski, Vrăjitoarea. FC Oradea (repriza a doua): Mârne - Lazăr, Zaha, Cireş - Nicolae, Fritea, Mărginean, Lungan - Stan, Lupaşcu, Florin Neaga. Antrenori: Dumitru Dumitriu - principal, Musznay Zsolt - secund. Profitând de amânarea începerii returului, FC Oradea va mai disputa sâmbătă, la Arad, un nou joc de verificare, cu UTA.