După trei zile de căutări, Mircea Fodor a găsit un antrenor pentru FC Bihor. Refuzat de toţi orădenii pe care i-a contactat, preşedintele clubului orădean a ajuns la o înţelegere cu arădeanul Dan Mănăilă (49 ani).

A acceptat imediat

Mănăilă, care a mai activat la FC Bihor în 2002/2003 ca secund al lui Ionuţ Popa, a condus ieri dimineaţă primul antrenament al "roş-albaştrilor". Apoi a fost prezentat oficial într-o conferinţă de presă. Spre deosebire de localnici, care fie nu au avut încredere în posibilităţile lor, fie s-au speriat de situaţia financiară precară de la club, Dan Mănăilă a acceptat imediat propunerea lui Mircea Fodor. "După trei zile de căutări, unele soldate cu eşec de unde nu mă aşteptam, într-un final am reuşit să ajungem la o înţelegere cu Dan Mănăilă. Nu ştiu dacă discuţia telefonică a durat mai mult de două minute. A acceptat situaţia de austeritate existentă la club, nu a pus nicio condiţie, ci doar să antreneze pe FC Bihor. Îi mulţumesc că a acceptat să vină la Oradea. Jos cu pălăria pentru atitudinea pe care o are. Nu vreau să fiu judecat de orădeni că n-am adus un orădean. Am sperat ca măcar antrenorii de la centrul nostru de copii şi juniori să răspundă pozitiv. Poate situaţia financiară a clubului i-a făcut să nu accepte. Preferă să-şi ia banii în fiecare lună din sponsorizările părinţilor decât să antreneze prima echipă unde nu sunt bani", a comentat preşedintele grupării orădene.

"Mi s-a îndeplinit un vis"

Dan Mănăilă a semnat un contract pe un an şi jumătate, declarând că prin revenirea la FC Bihor i s-a îndeplinit un vis. "Mă încearcă un sentiment de deja-vu. Sunt 12 ani de când am plecat din acest club şi parcă a fost ieri. Este un vis, o dorinţă care mi s-a îndeplinit. Am venit cu inima deschisă, dispus să muncesc. Am găsit un vestiar în care atmosfera este bună, semn că sărăcia are şi ea avantajele ei. Practic i-a unit pe aceşti băieţi, i-a unit şi cu suporterii. Să sperăm că scoatem situaţia la liman. În ziua de astăzi a ajuns o performanţă să termini în picioare un campionat din punct de vedere economic, ce să te mai gândeşti la performanţa sportivă. O situaţie foarte dureroasă pentru fotbalul românesc. Sunt convins că FC Bihor va găsi resursele să nu clacheze definitiv. Numele acestui club m-a determinat să accept propunerea domnului Fodor", a afirmat Mănăilă, care a mai activat ca "principal" la CF Liberty, UTA, Minerul Lupeni, Internaţional Piteşti, IS Câmpia Turzii, Unirea Sânnicolau Mare, Europa Alba Iulia, FC Cisnădie, FC Putnok (Ungaria), CS Ineu,  Metalurgistul Cugir şi Unirea Dej.

Mulţumiri lui Gheorghe Silaghi

Dan Mănăilă a avut cuvinte de apreciere la adresa fostului antrenor Gheorghe Silaghi, care a demisionat săptămâna trecută. "Vreau să-i mulţumesc lui Sisi pentru punctele acumulate, pentru selecţia şi munca făcută, precum şi pentru grupul pe care l-a creat la FC Bihor. Îi doresc multă sănătate şi oricând îl aştept alături de noi, pentru că orice ajutor e binevenit", este de părere Mănăilă, care va fi ajutat de orădeanul Alin Pintea (24 ani), "secund" şi în perioada în care Silaghi a pregătit FC Bihor.