Primul test pentru calificarea la "Mondiale" - Estonia - România
Regresul formaţiei "tricolore" şi progresul Estoniei, altădată o selecţionată de duzină, este reflecat şi în clasamentul FIFA, în care România a coborât pe locul 57, cel mai slab ocupat vreodată, iar balticii se regăsesc pe 55. Un debut cu o victorie într-o grupă în care nu se numără printre favorite reprezintă dorinţa arzătoare a selecţionerului Victor Piţurcă. "Suntem concentraţi pe meciul care avem nevoie de un rezultat bun, care să creeze pentru mai departe o atmosferă favorabilă. Va fi dificil, dar vom face tot ce trebuie pentru a obţine primele trei puncte în această campanie. Olanda şi Turcia rămân principalele favorite, noi cu Estonia şi Ungaria vom fi outsideri. Cred că Estonia va fi un adeversar dificil prin prisma grupului. Îmi amintesc că am învins în Estonia, în 1999, cu 2-0, dar a fost doar un meci amical. Situaţia de atunci seamănă cu cea de acum, din punctul de vedere al momentului în care se află echipa naţională. M-aş bucura dacă am obţine acelaşi rezultat ca la momentul respectiv", a declarat Piţurcă. Adversarii impresionează mai degrabă prin forţa grupului decât prin individualităţi, dar totuşi se remarcă Konstantin Vassiljev (28 ani), de la Amkar Perm. "Doar Vasiliev este jucătorul care ar putea face singur diferenţa de la ei, dar ne vom lua măsuri de siguranţă. Am discutat cu jucătorii problema fazelor fixe, la care trebuie să fim concentraţi până în minutul 90, pentru a nu mai păţi episoade nefericite ca în anumite meciuri trecute", consideră Victor Piţurcă. Chiar dacă România nu mai este echipa de altădată, estonienii se aşteaptă să le pună mari probleme. "Avem aşteptări rezonabile. Se joacă pe teren, depinde şi de forma de moment, de ziua pe care o prinzi. Vrem să jucăm un fotbal de calitate. Că asta nu garantează mereu un rezultat pe măsură, se întâmplă adesea în fotbal. Nu trebuie să fim nici prea încrezători şi optimişti, toată lumea are şanse. România este o echipă mult mai agresivă şi mai puternică decât Polonia (n.r. - ultimul adversar al naţionalei Estoniei, care a câştigat cu 1-0 amicalul din 15 august). Oricum, nimic nu este imposibil, trebuie să profităm de oportunităţile pe care le vom avea" a spus Tramo Ruutli, selecţionerul Estoniei, echipă care a pierdut barajul de calificare la Euro 2012 în faţa Irlandei. "Nu avem un obiectiv important, dar vrem să continuăm pe linia începută în ultimii ani. Aşteptările fanilor noştri au crescut, dar trebuie să avem răbdare. România este un adversar puternic şi atractiv în acelaşi timp. Poate că nu trece prin cele mai bune momente din istoria sa, dar pentru noi România este un adversar foarte puternic", a spus "căpitanul" Vassiljev. O posibilă formulă de start a României ar fi Lobonţ - Luchin, Chiricheş, Goian, Raţ - Bourceanu, C. Lazăr - Torje, Rusescu, Tănase - Marica. Partida va fi condusă la centru de sârbul Milorad Mazic. În această grupă se mai joacă meciurile Olanda - Turcia, de la ora 21.30 (Digi Sport 2) şi Ungaria - Andorra.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.