Primul amical pentru C.S.O. Ştei
După desfiinţarea celor două grupări, Minerul şi Oţelul, Şteiul doreşte să reintre în această vară în circuitul fotbalului judeţean. În ultima perioadă, Clubul Sportiv Orăşenesc (C.S.O.) Ştei a iniţiat ample trialuri la Stadionul Minerul în vederea formării noii echipe de fotbal, care va activa în Liga a V-a.
"Uns" în postura de antrenor principal, Voicu Popa a reuşit, printr-o selecţie riguroasă, să aibă sub comandă, deocamdată, un lot format din 16 jucători. Primul test al acestora este prevăzut mâine, de la ora 11.00, pe Stadionul Minerul, împotriva "Talibanilor" Ştei, o grupare în rândul căreia se regăsesc foşti jucători cu vechi state de servicii din Ligile a III-a şi a IV-a. Aşadar, toţi iubitorii fotbalului sunt invitaţi la relansarea mişcării fotbalistice în oraşul de la poalele Munţilor Apuseni.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.