Primii paşi pentru CSO Ştei
Cu paşi oarecum greoi, din motive obiective, totuşi, viaţa Clubului Sportiv Orăşenesc (CSO) Ştei începe să prindă contur datorită autorităţilor locale, dar şi a iubitorilor de sport care, în această săptămână, au întreprins mai multe acţiuni.
Astfel, s-a dat startul unei ample acţiuni de igienizare a stadionului "Minerul", care într-un timp relativ scurt va intra în posesia Primăriei şi a Consiliului Local Ştei. La lucrările de la stadion au participat peste 30 de voluntari care au muncit cu multă pasiune. Joi seara, cu toţii au încercat suprafaţa de joc într-un meci al cărui rezultat final nu a mai contat, concluziile fiind disecate la repriza a treia, unde, alături de aleşii locali, s-a pus la cale strategia de viitor a echipei de fotbal. Astfel, în prima fază, cunoscutul om de fotbal şteianul Voicu Popa va fi antrenorul principal al grupării, fiind sprijinit şi de alţi fotbalişti din zonă. Aceştia vor avea parte de un ajutor substanţial din partea liderului Grupului de Sprijin, Gheorghe Domşa, care îi reprezintă pe cei 661 de susţinători ai revitalizării sportului şteian, şi a domnilor Constantin Bondoc şi Ioan Vulciu (foto). Deocamdată, structura organizatorică de conducere a CSO Ştei nu a fost validată, chiar dacă în acest sens au fost facute propuneri. Conducerea va fi anunţată în cel mai scurt timp, deoarece începerea campionatului este foarte aproape, iar echipa şteiană se va înscrie în ediţia 2010-2011 a Ligii a V-a.
Săptămâna viitoare, miercuri, joi şi vineri, de la ora 18.00, la stadionul "Minerul" va avea loc o amplă selecţie la care sunt invitaţi să participe toţi cei care vor şi pot, începând cu copiii de la 10 ani, deoarece se doreşte înfiinţarea unor grupe pe diferite categorii de vârstă.
era pacat sa moara fotabalul in STEI ,pacat de conducerea primariei si de pontentialul acestui oras,din 2 stadioane si 2 echipe de traditie din fotbalul bihorean sa ales praful.RUSINE primariei si in general grupului de FIRME TRANSILVANIA GENERAL a fratilor micula ,cea distrus sportul in zona si in special oamenii potentii a acestui oras de traditie STEI,pacat
Era pacat sa moara fotbalul acolo.Popica sigur o sa mai scoata vreo 2 3 fotbalisti plus ca are si pasiune,numai sa il lase sa isi faca treaba.
Excelenta ocazie de a demonstra potentialul orasului Stei in lumea sportului. Felicitari!
in sfarsit!!