Arena "Antonio Alexe" a găzduit prima etapă a grupelor A și B din cadrul Campionatului European de Baschet feminin U18 - Divizia B. Jocurile grupelor C și D s-au desfășurat la Timișoara.

Primul meci a fost cel dintre Letonia și Germania, echipa baltică neîntâmpinând niciun fel de probleme în a-și adjudeca victoria în fața nemțoaicelor. Scorul final a fost 78-58 pentru baltice. Al doilea joc a pus față în față reprezentativele Finlandei și Bulgariei, care au oferit cea mai disputată partidă a zilei, fiind nevoie de trei reprize de prelungiri pentru stabilirea învingătoarei. În cele din urmă nordicele au fost cele care s-au impus cu scorul de 105-98. Meciul al treilea a opus selecționatele Bosniei-Herțegovina și a Luxemburgului. Ex-iugoslavele au câștigat cu 75-42 o partidă în care s-a remarcat Melisa Brcaninovic, autoare a 18 puncte, 10 recuperări și 2 pase decisive, baschetbalistă născută în anul 1999, fiind astfel mai tânără cu 3 ani decât majoritatea sportivelor prezente la această competiție. În ultimul joc al zilei s-au aflat față în față Irlanda și Estonia. Cu toate că scorul final a fost foarte strâns, 56-55, ostilitățile în teren au fost controlate de către jucătoarele baltice care au trebuit să înfrunte și o inimoasă galerie irlandeză formată din părinții jucătoarelor. Echipa națională a României a disputat primul meci la Timișoara în compania selecționatei Muntenegrului în fața căreia a pierdut cu scorul de 63-45. Dacă prima repriză a aparținut jucătoarelor noastre, tricolorele impunându-se la un punct diferență, scor 25-24, în cea de-a doua parte a meciului a existat o singură echipă pe teren, ex-iugoslavele reușind un parțial de 39-20. Mihaela Maxim - cu 12 puncte marcate și Maria Sfârlea - cu 11 au fost cele mai bune tricolore. Orădeanca Timea Pater a marcat 4 puncte și a reușit o intercepție în cele 18 minute jucate. Astăzi se va desfășura cea de-a doua etapă a competiției după următorul program:

Bulgaria - Bosnia Herțegovina, ora 13.30

Germania - Irlanda, ora 15.45

Luxemburg - Finlanda, ora 18.00

Estonia - Letonia, ora 20.15