Preliminariile CE de handbal feminin - România va întâlni Norvegia la Oradea
Şi această acţiune va fi organizată de Asociaţia Judeţeană de Handbal Bihor, care şi cu alte ocazii s-a achitat cu brio de sarcinile încredinţate de FR Handbal. În ultimul an, forul condus de Pavel Mercea a fost implicat într-o serie de competiţii importante la nivelul handbalului feminin, precum Trofeul Carpaţi, turneul final al Cupei României, barajul pentru CM 2013, iar faptul că FRH a decis ca derby-ul cu Norvegia să se desfăşoare la Oradea vine ca o recunoaştere şi o răsplată a eforturilor făcute de Pavel Mercea şi colaboratorii săi, dar şi a inimosului public bihorean. De altfel, în semn de apreciere pentru susţinerea handbalului, la nivel naţional şi local, precum şi colaborarea avută, reprezentanţii presei sportive bihorene i-au oferit, recent, o plachetă cu prilejul zilei onomastice.
Celelalte grupe din preliminarii au următoarea componenţă:
Grupa 1 - Danemarca, Ucraina, Austria, Lituania
2 - Franţa, Islanda, Slovacia, Finlanda
3 - Muntenegru (campioana europeană en-titre), Cehia, Polonia, Portugalia
4 - Spania, Olanda, Turcia, Italia
5 - Suedia, Serbia, Slovenia, Elveţia
7 - Rusia, Germania, Macedonia.
Primele două clasate urmând a se califica la turneul final.
Meciurile din grupele preliminare se vor juca în sistem tur-retur, fiecare cu fiecare, astfel: etapele 1-2 (23-27 octombrie 2013), etapele 3-4 (26-30 martie 2014) şi etapele 5-6 (11-15 iunie 2014).
La turneul final, programat între 7-21 decembrie 2014, sunt calificate direct echipele ţărilor organizatoare, Ungaria şi Croaţia.
Partidele de la turneul final vor fi găzduite de Budapesta, Debrecen şi Gyor (în Ungaria), respectiv Zagreb, Varadzin şi Porec (Croaţia).



Comentarii
Nu există nici un comentariu.